Unul din pilonii de bază a NATO este constituit de ţările care sunt şi membre a UE.
„Uniunea Europeană are cel puţin la fel de mult de oferit NATO pe cât are NATO de oferit Uniunii Europene. De aceea, a venit timpul să ne întrebăm nu ce poate face NATO pentru Uniunea Europeană, ci ce poate face Uniunea Europeană pentru NATO”.
Pentru a aplica unul din principiile fundamentale ale UE şi anume principiul subsidiarităţii, este necesar luarea în calcul a unui sistem de securitate multietajat: UE, OSCE, NATO şi ONU. Necesitatea unei corelări, a optimizării cooperării între diferitele instituţii de securitate devine mai evidentă ca oricând. Evoluţiile destul de imprevizibile în UE, rivalitatea dintre UE şi NATO, apariţia unor dezechilibre majore între statele UE, posibilitatea ca interesele naţionale să prevaleze faţă de cele comune sunt principalii factori care influenţează edificarea unui sistem eficient în domeniul securităţii europene. Unul din elementele esenţiale ale Conceptului strategic al Alianţei (NATO) adoptat la Washington în 1999 este „Dezvoltarea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare în cadrul Alianţei” . Conceptul Strategic confirmă faptul că Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare va continua să fie dezvoltată în cadrul Alianţei.
Conceptul Identităţii Europene de Securitate şi Apărare s-a dezvoltat în strânsă corespondenţă cu alte două concepte, dezvoltate ulterior. Este vorba, în primul rând, de Politica Externă şi de Securitate Comună– PESC (Common Foreign and Security Policy– CFSP), ce denumeşte un capitol distinct (Titlul V) al Tratatului de la Maastricht şi care reprezintă unul din cei trei piloni ai construcţiei europene. În al doilea rând, este vorba de Politica Europeană de Securitate şi Apărare – PESA (European Security and Defence Policy, ESDP) sau, respectiv, Politica Europeană de Securitate şi Apărare Comună – PESAC (Common European Security and Defence Policy, CESDP) concept care a dobândit în ultimii ani tot mai multă substanţă şi care este parte componentă intrinsecă a PESC. Construcţia IESA (Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare) este un proces ireversibil ce va realizat prin dezvoltarea relaţiei existente între NATO şi UE, în acelaşi timp cu dezvoltarea politicii comune de securitate şi apărare.
Obiectivul principal al UE în cadrul PESA este capacitatea statelor membre de a mobiliza şi desfăşura în termen de 60 de zile şi a susţine cel puţin un an, forţe militare ce pot atinge nivelul a 50.000-60.000 oameni care să efectueze întreaga gamă de aşa-numite „activităţi Petersburg” , stabilite prin Tratatul de la Amsterdam, din 1997. Rolul acestora ar fi acela de a efectua operaţiunile militare sub conducerea UE, ca răspuns la crizele internaţionale, şi circumstanţe în care NATO, şi întregul său, nu este angajată din punct de vedere militar. Aceste iniţiative au dus la temerea că o alianţă pur europeană ar putea duce la discriminarea statelor europene care sunt membre ale NATO dar nu şi ale UE precum şi la o dublare a asumării sarcinilor şi alocării resurselor de către NATO şi UE cu toate că toate statele membre NATO au fost de acord cu necesitatea unei forţe militare independente de contribuţia SUA pentru realizarea PESC.
Aceste temeri au fost înlăturate în urma Consiliului Nord-Atlantic de la Berlin din 1996 care a enunţat principiul creării unei forţe europene „separabile, dar nu separate”.
În esenţă, PESA presupune dezvoltarea unei capacităţi de decizie autonome şi, în cazul în care Alianţa Nord-Atlantică ca întreg nu este angajată, lansarea şi coordonarea unor operaţiuni militare sub autoritatea UE, ca răspuns la situaţii de criză, angajarea resurselor de către statele membre la astfel de operaţiuni bazându-se pe decizii suverane.
