Fie şi parcurgerea rapidă a documentele emanate de NATO indică limpede faptul că funcţiile, atribuţiile şi efectele aderării la Alianţă sunt astăzi altele decât cele care rezultau din asemenea gest înainte de 1989. Asumările sunt totale, la fel şi acţiunile Alianţei. De aici insistenţele oficialilor occidentali că dimensiunea politică a integrării în NATO este crucială, sau accentul pe „ameninţările neconvenţionale” care ameninţă Europa sau spaţiul NATO dinspre Marea Neagră: traficul de droguri, migraţia ilegală, trafic de armament şi de persoane etc. etc.
Republica Moldova este parte a sistemului de securitate la Marea Neagră şi trebuie să conştientizeze acest lucru cât mai urgent. Sunt deja semnale că a făcut-o. La 9 septembrie 2005, un important oficial din Departamentul de Stat american a anunţat că extinderea NATO nu va fi posibilă înainte de 2008. Sub-secretarul adjunct pentru probleme europene şi asiatice, Kurt Volker, a declarat că ţările candidate nu sunt încă pregătite pentru aderarea la NATO. Ţările candidate, Albania, Macedonia şi Croaţia speră să adere la sfârşitul anului viitor. Oficialul american a apreciat, însă, că „situaţia nu este favorabilă pentru o extindere a Alianţei anul acesta sau anul viitor”.
a pregătirilor pentru crearea unei misiuni internaţionale pentru organizarea alegerilor parlamentare libere şi democratice în Transnistria. Despre aceasta a relatat, în cadrul unei conferinţe de presă de la Kiev, prim-viceministrul de externe al Ucrainei, Vladimir Ogrâz-ko, care a specificat că decizia respectivă a fost adoptată în conformitate cu bilanţul negocierilor ce au avut loc în formatul „3 + 2″, la care au participat, pe de o parte, reprezentanţii Ucrainei, Rusiei şi OSCE, pe de altă parte – cei ai SUA şi UE. Chestiunea prioritară a negocierilor a fost organizarea în Transnistria a unor alegeri parlamentare libere. Oficialul de la Kiev a mai declarat că MAE ucrainean este satisfăcut de derularea consultărilor, la care a participat şi reprezentantul UE pentru Moldova, Adrian Jacobovits de Szeged. Republica Moldova a fost absentă de la discuţii!
Vestea nu este deloc nefavorabilă unei ţări precum Moldova (spre deosebire de Ucraina care avea pretenţii mai mari), care, oricum, nu avea încheiate dosarele necesare unei asocieri atât de complexe. În plus, este un semnal că porţile alianţei nu se închid şi că, la 2008, noi membrii se pot alătura Alianţei Tratatului de Nord. Este o invitaţie tacită pe care Chişinăul nu trebuie să o ignore şi să continue şirul de măsuri bune luate până în prezent. Căci ele există, iar gesturile pe care liderii politici ai Republicii Moldova le fac astăzi faţă de Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic sunt extrem de semnificative. Un eveniment marcant în istoria post-sovietică a republicii şi care nu a fost evidenţiat cum se cuvine.
Din acest punct de vedere, cel mai important eveniment derulat în această perioadă este, de departe, apropierea concretă şi solidă pe care Chişinăul o continuă faţă de Alianţa Nord-Atlantică prin Declaraţia din 17 august a lui Martin Fedor, Secretar de Stat la Ministerul Apărării Naţionale din Republica Slovacia venită după semnarea Acordului moldo-slovac de colaborare militară, în care reprezentantul unei ţări NATO a vorbit despre crearea unui contingent militar mixt de slovaci şi moldoveni este esenţială. În drumul lor către Alianţă, toate statele au parcurs acest traseu al cooperării bilaterale – România, de pildă, a realizat un batalion comun cu Ungaria, ţară NATO la aceea vreme. Ce s-a petrecut în august este, de fapt, un vârf de aisberg pentru o serie de evoluţii pozitive ale Chişinăului pe direcţia Alianţei Atlanticului de Nord.
Chişinăul a solicitat, de pildă, sprijin politic şi asistenţă din partea NATO pentru elaborarea unui plan individual de acţiuni de parteneriat Republica Mol-dova-NATO şi implementarea acestuia în paralel cu realizarea Planului de acţiuni Republica Moldova-UE. În discursul său rostit marţi, 7 iunie, în faţa Consiliului Nord-Atlantic, la Bruxelles, preşedintele Vladimir Voronin a declarat că Republica Moldova a optat, de-o manieră ireversibilă, pentru integrarea sa în UE şi, în pofidă unei conjuncturi geopolitice defavorabile, atribuie o importanţa majoră dezvoltării relaţiilor cu NATO. „Pentru Republica Moldova participarea la activităţile Consiliului parteneriatului euro-atlantic şi ale Programului „Par-teneriat pentru Pace” nu este un exerciţiu academic. Problemele reale cu care ne confruntăm – terorismul, separatismul agresiv şi intransigent, criminalitatea organizată, traficul de persoane, corupţia, contrabanda – reprezintă o ameninţare la esenţa democratică a statelor noastre şi pot fi soluţionate numai în comun”, a declarat Voronin, menţionând că pentru Republica Moldova cooperarea cu NATO constituie cea mai bună modalitate de a se alătura eforturilor internaţionale vizând crearea unui sistem comun de securitate în spaţiul euro-atlantic şi de consolidare a stabilităţii în lume. Preşedintele Voronin susţine că Republica Moldova doreşte să valorifice la maximum potenţialul de cooperare oferit de Parteneriatul pentru pace şi Consiliul Parteneriatului euro-atlantic şi, totodată, să sporească dinamica relaţiilor sale cu NATO. „Considerăm de o utilitate aparte elaborarea în cadrul PARP a obiectivelor parteneriatului pentru realizarea reformei armatei naţionale şi a măsurilor privind îmbunătăţirea capacităţii forţelor noastre armate de a opera alături de forţele NATO”.
La 7 iunie 2005, colaborarea dintre Republica Moldova şi România în domeniul militar a constituit obiectul principal al discuţiilor de luni dintre ministrul Apărării Valeriu Pleşca şi ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu. Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Apărării, au fost elaborate toate premisele pentru o asemenea colaborare – părţile au convenit că acest lucru poate fi realizat atât în cadrul Programului Parteneriat pentru Pace, cât şi „în mod direct”, la bază fiind Acordul bilateral semnat între instituţiile militare de la Chişinău şi Bucureşti. Mai mult. Pe 18 iunie a.c., Ministrul Apărării, Valeriu Pleşca, a declarat, în cadrul unui interviu acordat postului de radio „Europa Libera” la întoarcere de la Reuniunea Miniştrilor Apărării din cadrul parteneriatului Euroatlantic, că, pe viitor, nu este exclusă aderarea Republicii Moldova la NATO. Întrebat dacă semnarea Planului individual de acţiuni Republica Moldova-NATO ar putea constitui o dovadă a intenţiei autorităţilor de a renunţa la statutul de neutralitate al Republicii Moldova ca un prim pas spre aderarea la NATO, Pleşca a răspuns că semnarea unui astfel de document nu înseamnă aderarea la un bloc militar-politic, dar, totodată, nici nu exclude acest fapt. În opinia ministrului, acest fapt „rămâne în atenţia viitorului ţării noastre, a societăţii civile şi, în special, a elitelor politice, care trebuie să traseze politica europeană a Republicii Moldova”.
În plus, vizita oficială a ministrului Apărării Naţionale a României, Teodor Atanasiu, la Chişinău, din 21 iunie curent, a devenit o nouă etapă în realizarea mai eficientă a planului comun de cooperare dintre armatele celor două state. În traducere, cooperarea Republicii Moldova cu NATO, căci asta înseamnă relaţia Republica Moldova – România pe acest plan. La sfârşitul lunii iulie a.c. o delegaţie a Republicii Moldova, condusă de ministrul Apărării Valeriu Pleşca, a vizitat SUA, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Pentagonului. Temele discutate au fost: colaborarea bilaterala moldo-americana, problematica securităţii mondiale şi regionale, lupta contra terorismului etc. Potrivit unui comunicat al Serviciului de presa al MA, Pleşca a avut întrevederi cu adjunctul interimar al Secretarului Apărării al Statelor Unite, Gordon England, şi cu adjunctul asistentului Secretarului de Stat în probleme politico-militare Robert Loftis pentru a identifica „priorităţile colaborării pentru anul viitor” şi pentru a trasa „căile de atingere a acestor scopuri în cadrul relaţiilor militare moldo-americane”.
La 4 august 2005, Preşedintele Voronin a convocat o şedinţă cu participarea factorilor de decizie din cadrul Guvernului şi Parlamentului, consacrată lansării procesului de elaborare a Planului Individual de Acţiuni de Parteneriat Republica Moldova-NATO. Conform publicaţiei oficiale Moldova Suverană (Numărul 124 din 5 august 2005), „şeful statului le-a amintit participanţilor la şedinţă că a solicitat semnarea unui Plan Individual de Acţiuni de Parteneriat (IPAP) cu NATO la 7 iunie curent, în cadrul participării la şedinţa Consiliului Nord-A-tlantic de la Bruxelles”. Vladimir Voronin a anunţat că, recent, „a primit un răspuns pozitiv la acest demers din partea secretarului General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, care a informat conducerea Moldovei despre decizia Consiliului Nord-Atlantic de a semna un asemenea document cu ţara noastră deja în semestrul 1 al anului 2006″. Preşedintele a expus pe larg un complex de argumente în favoarea elaborării şi implementării IPAP Republica Moldova-NATO. Participarea la Programul NATO „Parteneriat pentru Pace”, din martie 1994 şi până în prezent, „a adus Republicii Moldova numeroase beneficii politice, economice şi de securitate şi a determinat apropierea dintre ţara noastră şi Alianţă”. Întru-un interviu acordat publicaţiei Moldova Suverană, din 17 august 2005 (nr. 130), Ministrul Apărării Pleşca reiterat aceste idei: „experienţa şi rezultatele pozitive ale cooperării în cadrul Parteneriatului pentru Pace, extinderea Alianţei până la hotarele Republicii Moldova, semnarea Planului de acţiuni Moldova-UE, creşterea dimensiunii politice în activitatea NATO – toate acestea dictează necesitatea trecerii la o nouă etapă a dialogului politic şi cooperării dintre Republica Moldova şi organizaţia Atlanticului de Nord”.
Intervenţiile ministrului au aerul unei veritabile campanii. A revenit tot în Moldova Suverană (Numărul 138 din 1 septembrie 2005), afirmând: „După mine, realizarea în paralel a celor două planuri, Moldova-NATO şi Moldova-Uniunea Europeană, va accelera realizarea obiectivului nostru principal -aderarea la UE… Odată cu începerea elaborării Planului individual de acţiuni Moldova-NATO, Ministerul Apărării a devenit, practic, una dintre principalele structuri ale statului, de care depinde succesul acestei acţiuni. Pornind de la aceasta, în cadrul reformei aparatului central al departamentului militar, care s-a realizat, a fost înfiinţată o secţie specială de integrare euro-atlantică, ce se va ocupa exclusiv de această problemă. Ea va coordona şi elabora toate documentele de bază în domeniul militar pe care le va prevedea acest plan”. Privite în perspectiva evoluţiilor din Republica Moldova faţă de Alianţa Tratatului Atlanticului de Nord, aceste declaraţii sunt extrem de spectaculoase. Ele trebuie să prindă consistenţă cât mai grabnic. Pe de altă parte, unele voci neoficiale dar care vin dinspre vârfurile guvernului încearcă să acrediteze contrariul, respectiv că aceste gesturi nu înseamnă ceea ce ar interpreta unii că înseamnă: „Aşadar, ce vrea Moldova? În blocul NATO – categoric nu. Voronin n-a vrut, nu vrea şi nici nu ne va vrea în NATO. În NATO ne-ar vrea adepţii
PePeCeDe-ului. Adică ai lui Iu. Roşca. Însă puterea o deţine Voronin, care vrea să reîntregească ţara, din 2001 încoace” (Moldova Suverana, iulie 2005).
Puse într-o grilă comparativă, aceste ultime voci au mai degrabă importanţă strategică decât efectivă şi au aerul de a pune surdină pe anumite declaraţii care pot irita cercuri interne şi externe pentru care opţiunea NATO a Republicii Moldova este de ne-gândit (aşa cum a fost, probabil, şi în cazul republicilor baltice…). Rămâne însă de văzută care opinie va ieşi câştigătoare şi încotro se vor îndrepta gesturile autorităţilor de la Chişinău.
