Relatiile Republicii Moldova cu Ucraina

În ceea ce priveşte factorul ucrainean, se poate observa că proximitatea Ucrainei presupune atât avantaje, cât şi dezavantaje la adresa intereselor naţio­nale ale Moldovei. În dependenţă de orientarea politică externă şi stabilitatea internă din Ucraina, relaţiile moldo-ucrainene au evoluat de la o extremă la alta.

Cât timp regimul Kucima a preferat să menţină conflictul transnistrian într-o stare latentă pentru a beneficia de avantajele contrabandei transfrontaliere, efectul acestei politici s-a dovedit a fi dezastruos pentru securitatea naţională a Republicii Moldova. Lansarea Planului Yuşcenko reprezintă o abordare mult mai responsabilă a problemei, ce derivă din potenţialul distructiv al conflictu­lui şi pune accentul pe evoluţia pozitivă a relaţiilor bilaterale. Dar în pofida de­monstrării voinţei politice necesare pentru soluţionarea problemei securizării frontierei şi a diferendului transnistrian, Ucraina nu este dispusă să recurgă la sancţiuni pentru a determina liderii de la Tiraspol să renunţe la putere. Kievul doreşte să medieze această dispută prin modificarea comportamentului condu­cerii de la Chişinău şi a administraţiei de la Tiraspol în vederea identificării unei forme de co-existenţă în comun, oricare nu ar fi aceasta. La nivel neoficial, o fe­deraţie sau chiar o confederaţie ar fi mult mai favorabilă intereselor Kievului de a-şi exercita influenţa în regiune, decât în cazul oferirii Transnistriei a statutului de autonome în cadrul unui stat unitar. Din aceste considerente, desfăşurarea unor alegeri în regiune în baza Planului Yuşcenko are drept scop legitimizarea liderilor transnistreni, oricare ar fi aceştia. Tărăgănarea procesului de monitori­zare a frontierei moldo-ucrainene, în ciuda suportului logistic, tehnic, financiar şi uman, acordat de UE reflectă dificultatea procesului de transformare demo­cratică şi stabilizare post-conflictuală. Datorită puternicii instabilităţi interne din Ucraina şi a intereselor pe care unele grupări politice şi de presiune le au în Transnistria, este problematică o îmbunătăţire rapidă a situaţiei.

Totodată, atunci când analizăm rolul Ucrainei în cazul conflictului trans-nistrian, trebuie să avem în vedere faptul că Rusia continuă să exporte circa 80% din gazul natural al Ucrainei, 67 % din petrol şi 100% din combustibi­lul nuclear necesar pentru menţinerea lor în funcţiune. Potrivit statisticilor ruseşti, Ucraina datorează peste 2 mlrd. US $ pentru gazul consumat, având relaţii destul de strânse cu Rusia, în special în Estul Ucrainei. Din această pers­pectivă, atât Moldova, cât şi Ucraina se află într-o situaţie similară în încer­carea lor de a identifica posibilităţi pentru a ieşi din cadrul sferei influenţă a Federaţiei Ruse. Ca o condiţie a susţinerii eforturilor euro-atlantice ale acestor state, Occidentul menţionează necesitatea promovării reformelor democratice şi economice, pentru asigurarea stabilităţii şi prosperităţii în regiune. Este cert că atât timp cât integrarea euro-atlantică va rămâne pe agenda conducerii de la Kiev şi Chişinău, ambele state vor avea de beneficiat de pe urma susţinerii acordate de structurile euro-atlantice. Cu toate acestea, împărtăşirea unor va­lori şi interese comune nu înseamnă implicit şi existenţa unor abordări simila­re în problemele de interes regional şi transfrontalier. Disproporţia care există între cele două ţări vecine fac ca relaţiile acestora să evolueze în dependenţă de impactul mai multor factori de natură indogenă şi exogenă. În funcţie de orientarea politică externă a elitelor de la Chişinău şi Kiev şi de interesele lor economice, politica externă a acestor state va trebui să facă faţă, într-o măsură mai mare sau mai mică, influenţei Rusiei, SUA şi UE în regiune.

Cu cât vor fi mai mari divergenţele între interesele statelor din zonă (Ucrai-na-Polonia, Ucraina-Moldova, Ucraina-România, Moldova-România), vor creşte posibilităţile de implicare a Rusiei, şi în consecinţă, a SUA şi UE. Dim­potrivă, urmarea unei politici consensuale în problemele de interes major ce afectează stabilitatea şi securitatea regională ar aduce beneficii tuturor acestor state. Totodată, NATO şi UE ar putea să-şi dezvolte mai eficient noile strategii de securitate dacă acestea vor cuprinde întreaga regiune a Mării Negre, decât fiecare stat în parte. În ultimul caz, eforturile şi costurile necesare pentru sta­bilizarea fiecărei ţări în parte ar fi mult mai mari datorită dependenţei eco­nomice unilaterale, problemelor de adaptare a infrastructurii la noile trenduri integraţioniste, lipsei de coeziune politică şi socială din aceste state, etc. Aceasta ar presupune ca fiecare stat să-şi ajusteze desinestătător şi cu viteze diferite poli­ticile lor economice, sociale şi de securitate, scăpând din vedere interesele lor strategice comune. O alternativă ar putea fi crearea unei zone de liber schimb, similară CEFTA, care să cuprindă la prima etapă Moldova, Ucraina şi Georgia. Această formă de integrare regională ar putea contribui la atingerea standar­delor europene, iar odată cu încheierea unui Acord de comerţ preferenţial cu UE – la crearea unui areal de prosperare, cooperare şi stabilitate. Încheierea cu fiecare din aceste state a unui Acord de cooperare şi asociere în următorii ani şi deschiderea perspectivei lor de aderare la UE şi NATO le-ar putea oferi garanţiile necesare pentru asigurarea independenţei lor politice şi economice. În caz contrar, odată cu radicalizarea politicii ruse în regiune, am putea asista la creşterea instabilităţii social-politice, după modelul Bielarus şi a unor foste re­gimuri autoritare din Balcani¹⁸. De asemenea, lipsa de voinţă politică a elitei de la Kiev în reglementarea diferendului transnistrian ar putea determina Rusia să se pună în aplicare strategia „noii străinătăţi” de îndată ce situaţia sa politico-economică şi militară îi va permite. Dependenţa economică şi mentalitatea nos­talgică pro-rusă şi imperială în zonele de est ale Moldovei şi Ucrainei reprezintă un potenţial exploziv ce ar putea duce la noi tendinţe de fragmentare şi mişcări separatiste. Perspectiva creşterii instabilităţii în imdeiata proximitate a Rusiei constituie şi unul din argumentele principale care justifică interesul special al SUA, NATO şi UE de a integra Ucraina în comunitatea de valori occidentală.

Commonwealth Conference National Intelligence Council 2020 Project – Scenario, p. 4.