Dură cum este cunoscut, către mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut sistemul totalitar sovietic se afla în criză completă. Din punct de vedere politic, economic, spiritual-cultural, aşa-numitul „socialism dezvoltat” se epuizase. Conform opiniilor mai multor specialişti în domeniu, la mijlocul anilor ’80 URSS devenise practic un stat care, dacă nu se reforma radical, risca să se prăbuşească sub povara problemelor care se acumulase către acea perioadă în societatea sovietică. La acestea am putea atribui, în aspect politic, incapacitatea unicului partid politic existent – a partidului comunist, de a impune ideologia marxist-leni- nistă maselor, precum şi incapacitatea organelor securităţii de stat de a asigura controlul total asupra societăţii. În plan economic, indicii creşterii produsului intern brut demonstrau o stagnare generală a economiei centralizate. Totodată, dimensiunea spiritual-culturală a populaţiei nu mai percepea dogmele despre „lupta de clasă”, despre „viitorul luminos” al poporului sovietic etc. În sfârşit, deveneau tot mai frecvente cerinţele republicilor unionale de a asigura adevărata egalitate în rezolvarea problemelor politice, economice, sociale, de promovare a politicii externe, care până atunci era prerogativă exclusivă a Moscovei.
În RSSM aceste probleme acute erau amplificate şi de politică rigidă faţă de populaţia băştinaşă, care fusese supusă unui proces intens de rusificare şi deznaţionalizare. În consecinţă, problemele acumulate la nivel unional se manifestau în Moldova şi sub aspectul luptei de eliberare naţională şi de autodeterminare, pentru revenirea la valorile spirituale proprii românilor basarabeni: limba de stat, alfabetul latin, suveranitate, iar mai apoi şi independenţa faţă de centrul unional.
Este de subliniat că, în virtutea unor anumite circumstanţe care s-au derulat în RSSM în anii postbelici, precum intimidarea şi persecutarea populaţiei băştinaşe, deportările şi foametea organizată (în anii 1946-1947 au murit de foame peste 200 mii de oameni, iar în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 au fost deportate peste 35.700 de persoane [8, p.27-28]), dar şi aducerea masivă a reprezentanţilor altor etnii: ruşi, ucraineni, militari sovietici pensionaţi etc., către anul 1985 în Moldova au început să se manifeste tensiuni sociale între naţiunile conlocuitoare. De exemplu, în 1989, conform datelor recensământului unional, din populaţia totală a republicii de 4.335 mil. de locuitori, moldovenii numărau doar 2.794 mil. oameni, ori 64,5%, faţă de 1.886 mil. în 1959 (65,4%); numărul ucrainenilor, care în 1959 era de 420.8 mii (14,6% ), în 1989 a crescut până la 600.3 mii (13,8%); numărul ruşilor a crescut de la 292.9 mii în 1959 (10,2%), până la 562 mii (13%) în 1989. Se mai poate indica că RSSM era cea mai dens populată republică unională: cca 129 de persoane la un kilometru pătrat [8, p.16].
Referitor la dezvoltarea economiei în perioada sovietică, vom menţiona că, deşi la acest capitol în RSSM au fost înregistrate anumite rezultate (a crescut volumul producţiei, se fabricau noi tipuri de maşini şi utilaje etc.), trebuie de indicat asupra unei trăsături specifice a dezvoltării industriei din Moldova în acea perioadă, şi anume: amplasarea geografică a întreprinderilor, care a avut un caracter politic, şi nu economic. Conform deciziilor Biroului politic al CC al PCUS şi ale Consiliului de Miniştri al URSS, Moldova a fost împărţită în anumite zone industriale: Tiraspol, Râbniţa, Dubăsari, Bender, Chişinău, Bălţi şi Cahul. Majoritatea întreprinderilor industriale erau construite în zonele populate de alolingvi, astfel că cele mai vaste capitaluri au fost investite în construcţia unităţilor industriale din raioanele de est ale Moldovei.
Deci, încă de la la începutul anilor ’60 se prevăzuse posibilitatea ieşirii Moldovei din componenţa URSS, formării unui stat independent sau unirii ei cu România. Din aceste considerente, conducerea URSS a izolat raioanele de est ale Moldovei de teritoriul ei din partea dreaptă a Nistrului, formând o enclavă politică, economică şi demografică, supusă Rusiei. În aceste raioane au fost concentrate cele mai mari întreprinderi industriale vitale – termocentrala de la Dnestrovsk, uzina metalurgică din Râbniţa şi multe altele. Ca rezultat, potenţialul industrial al Transnistriei alcătuia (către 1991- n.n.) 37% din toată industria Moldovei.
Printr-o criză acută a trecut şi agricultura, care a fost supusă unui proces de „specializare şi concentrare a producţiei şi creare a complexelor agroindustriale”. Documentele de arhivă demonstrează că conducerea sovietică încerca de fiecare dată să soluţioneze problemele fundamentale ale agriculturii întocmind planuri, măsuri de ordin organizatoric, economic, tehnico-material, politic, dar toate acestea n-au dat niciodată rezultate pozitive de durată. Sistemul totalitar n-a fost în stare să soluţioneze definitiv problemele legate de aprovizionarea populaţiei cu produse alimentare [5, p.481].
În această perioadă s-a activat lupta contra „ideologiei burgheze”, contra „imperialismului internaţional” şi „naţionalismului moldovenesc”. În 1966-1985 au avut loc câteva procese la care au fost pedepsiţi mulţi reprezentanţi ai oamenilor de cultură şi ştiinţă din Moldova. Literatura în RSSM era dirijată şi ea de CC al PCM, care exercita o presiune constantă asupra creaţiei literare. Scriitorii Moldovei erau întruniţi în Uniunea Scriitorilor din RSSM, care realiza controlul asupra activităţii literaţilor profesionişti. Românofobia devenise parte componentă a politicii PCUS promovate în Moldova. Această ideologie antiumană a lăsat urme adânci în conştiinţa de neam a populaţiei băştinaşe din Moldova şi Transnistria [5, p.479, 481, 508, 523].
Aşadar, perestroica începută de liderul URSS M.Gorbaciov în 1985, care avea ca scop şă modernizeze socialismul de tip sovietic, aflat în profund impas, în Moldova a dat un puternic impuls şi procesului de renaştere naţională a populaţiei băştinaşe. Deşi în condiţii dificile, cauzate de presiunea atât din partea centrului unional, cât şi a nomenclaturii locale aservite de acesta, mişcarea de renaştere naţională a devenit în curând, datorită susţinerii maselor largi ale populaţiei, o forţă serioasă în democratizarea societăţii şi de revenire la valorile spiritual-culturale naţionale.
În perioada anilor 1987 – 1989 mişcarea de democratizare în Moldova a cunoscut câteva jaloane importante. La acestea am atribui alegerea, în mai 1987, a unei noi conduceri a Uniunii Scriitorilor, care s-a postat în fruntea mişcării de restructurare din Moldova. Scriitorii Gr.Vieru, D.Matcovschi, I.Druţă, N.Dabija ş.a. au devenit liderii mişcării de renaştere naţională. În vara anului 1988, la iniţiativa intelectualităţii se constituie Mişcarea Democratică pentru susţinerea restructurării, care în luna septembrie a aceluiaşi an a fost supranumită „Frontul Popular din Moldova” (FPM). La congresul de constituire a FPM din mai 1989 se sublinia că noua formaţiune nu are ca scop obţinerea puterii politice, ci va pleda pentru realizarea adevăratei suveranităţi economice, sociale şi culturale a RSSM, ca stat egal în drepturi în cadrul URSS.
Având în vedere faptul că mişcarea de renaştere naţională lua avânt (apăruse un număr mare de organizaţii numite „neformale”, „uniuni”), aveau loc numeroase mitinguri la care se cerea insistent revederea legislaţiei lingvistice, în iunie 1988 autorităţile au fost nevoite să creeze o comisie specială pentru elaborarea propunerilor respective. La 31 august 1989 Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a adoptat Legea cu privire la statutul limbii de stat, Legea cu privire la revenirea limbii de stat la grafia latină şi Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM. Legile adoptate la 31 august 1989 au fost apreciate ca o mare victorie în lupta de renaştere naţională. De menţionat că la acea perioadă în majoritatea republicilor unionale limbile naţiunilor titulare fusese deja ridicate la nivelul limbii de stat; totodată, în RSSM limba rusă avea statutul de limbă de comunicare interetnică. Însă, în pofida acestor realităţi obiective, noua legislaţie lingvistică a fost întâlnită cu ostilitate de autorităţile din stânga Nistrului, care au declanşat ample mişcări de protest, refuzând implementarea lor în practică.
Un rol important în procesul de democratizare şi restructurare a societăţii l-au avut primele alegeri relativ libere în Sovietul Suprem al URSS (martie 1989) şi în Sovietul Suprem al RSSM (februarie – martie 1990). Programele multor candidaţi reflectau în ansamblu cerinţele Frontului Popular din Moldova. O parte din candidaţi au fost aleşi din rândurile elitei locale (reprezentanţi ai administraţiei, conducători ai colhozurilor şi sovhozurilor), care ulterior au format fracţiuni parlamentare ale socialiştilor şi „agrarienilor”. Alegerile au demonstrat că populaţia a votat în majoritate pentru democraţie, pentru renaştere naţională şi progres social. La 27 aprilie 1990 Preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM a fost ales fostul secretar al CC al PCM pentru complexul agroindustrial Mircea Snegur (din decembrie 1991, prin decizia Parlamentului, el este ales Preşedinte al Republicii Moldova) [6, p.131-134].
La 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al RSSM a adoptat Declaraţia cu privire la suveranitatea RSSM (după ce Legislativul Federaţiei Ruse adoptase Declaraţia de suveranitate a Rusiei). Exprimând voinţa poporului, Legislativul a declarat RSSM stat suveran. Suveranitatea RSSM a fost concepută drept „condiţie firească şi necesară existenţei statalităţii Moldovei”. RSSM a fost declarată stat unitar şi indivizibil, frontierele căruia „pot fi schimbate numai pe bază de acorduri reciproce între RSSM şi alte state suverane, în conformitate cu voinţa poporului, adevărul istoric şi ţinându-se seama de normele dreptului internaţional unanim recunoscute”. Pământul, subsolul, apele, pădurile, celelalte resurse naturale, precum şi întregul potenţial economic, financiar, tehnico-ştiinţific, valorile patrimoniului naţional au fost declarate proprietatea exclusivă a RSSM.
În scopul asigurării garanţiilor social-economice, politice şi juridice ale suveranităţii, Sovietul Suprem a decretat: 1) plenitudinea puterii RSSM în soluţionarea tuturor problemelor administrative şi sociale; 2) prioritatea Constituţiei şi a legilor RSSM în întreg teritoriul ei, actele normative unionale urmând să fie puse în aplicare doar după ratificarea lor de către forul legislativ de la Chişinău. Declaraţia conţinea dreptul RSSM de a adera la uniuni de state, cărora să le delege benevol unele prerogative, să se retragă sau să iasă în modul stabilit din aceste comunităţi. Un punct aparte se referea la participarea RSSM la exercitarea prerogativelor delegate comunităţii statelor suverane, rezervându-i-se dreptul de a avea reprezentanţi plenipotenţiari în alte state suverane.
Documentul din 23 iunie prevedea instituirea cetăţeniei RSSM, garantând respectarea drepturilor întregii populaţii. Textul Declaraţiei oferea tuturor cetăţenilor, partidelor politice şi structurilor societăţii civile posibilităţi egale de a participa la activitetea politică şi civică. Separarea puterilor în stat era declarată drept un principiu de bază pentru funcţionarea RSSM ca stat democratic de drept.
RSSM îşi declara respectul faţă de Statutul ONU, exprimându-şi adeziunea la principiile şi normele dreptului internaţional unanim recunoscute şi voinţa de a convieţui în pace şi bună înţelegere cu toate ţările şi popoarele lumii. Ca subiect egal în drepturi al relaţiilor şi tratatelor internaţionale, RSSM s-a declarat zonă demilitarizată, făcân- du-şi cunoscută intenţia de a contribui la întărirea securităţii în lume şi de a participa la procesul european de colaborare şi securitate, precum şi în structurile europene. În finalul Declaraţiei se menţiona că acest document trebuia să servească drept temelie pentru elaborarea Constituţiei RSSM, perfecţionarea legislaţiei şi „dreptpunct de plecare pentru pregătirea şi încheierea Tratatului unional dintre RSSM şi comunitatea statelor suverane” [2, p.15-16].
La 23 iunie 1990, Legislativul a mai adoptat un document important pentru constituirea Moldovei ca stat suveran şi independent, şi anume: Avizul Comisiei parlamentare pentru aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune şi a Protocolului adiţional secret din 23 august 1939, precum şi a consecinţelor lui pentru Basarabia şi Bucovina de Nord. Avizul restabilea adevărul privind istoria dramatică a teritoriilor româneşti (Basarabia şi Bucovina) în anii 1775-1939/40. „La 28 iunie 1940, se afirma în Aviz, URSS a ocupat prin forţă armată Basarabia şi Bucovina de Nord, contrar voinţei populaţiei acestor ţinuturi”. Proclamarea în mod nelegitim, la 2 august 1940, a RSSM a fost calificată drept „un act de dezmembrare a Basarabiei şi Bucovinei”, iar „trecerea arbitrară sub jurisdicţia RSS Ucrainene a judeţelor Hotin, Ismail şi Cetatea Albă” – în contradicţie cu adevărul istoric şi realităţile existente atunci. Regimul sovietic stalinist instaurat în aceste ţinuturi, se sublinia în Aviz, a comis crime împotriva umanităţii: omoruri în masă, deportări, foamete organizată. În conformitate cu argumentele expuse, Comisia cerea ca în ziua de 28 iunie să fie suspendate toate manifestările cu caracter festiv [7, p.116-119].
Pe parcursul anilor 1990 – 1991 noul Legislativ, în care Frontul Popular avea o mare influenţă, a mai adoptat un şir de decizii importante. Astfel, la 27 aprilie 1990 Parlamentul a adoptat Legea cu privire la
Drapelul de Stat, instituindu-se Tricolorul roşu-galben-albastru. La 3 decembrie 1990 a fost adoptată Hotărârea cu privire la noua Stemă de Stat; la 23 mai 1991 denumirea ţării a fost schimbată: din RSSM – în Republica Moldova, iar cea a Legislativului – respectiv în Parlamentul Republicii Moldova.
