Rolul NATO pe arena internaţională

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianţă formată din 26 de state din America de Nord şi din Europa, care şi-au asumat responsabilitatea de a îndeplini obiectivele cuprinse în Tratatul semnat la 4 aprilie 1949 la Washington. În conformitate cu prevede­rile Tratatului, rolul fundamental al NATO este ca, prin intermediul căilor politice şi militare, să apere libertatea şi securitatea statelor membre. Tratatul Atlanticului de Nord este un document foarte con­cis, fapt ce se conformează spiritului Cartei Naţiunilor Unite şi îşi gă­seşte legitimitatea în această Cartă. Organizaţia Atlanticului de Nord este o organizaţie regională, preponderent europeană, la care participă două state neeuropene – Canada şi SUA [9, p.99]. Ţările membre ale NATO sunt: Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Lituania,

Luxembourg, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Portugalia, Rega­tul Unit al Marii Britanii, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite, Turcia [10]. Organizaţia a luat fiinţă şi funcţionează pe baza Tratatului Atlanticului de Nord semnat la 4 aprilie 1949, la Washington. Iniţial a fost semnat de 12 state, iar actualmente 29 de state deţin calitatea de membru al Organizaţiei.

Obiectivul primordial al NATO este apărarea libertăţii şi securi­tăţii membrilor săi prin mijloace politico-militare. Aceasta se realizea­ză prin politica defensivă de securitate a NATO bazată pe 3 elemen­te: dialogul, cooperarea şi menţinerea capacităţii defensive colective. Realizarea acestui obiectiv poate fi pusă în primejdie de riscurile unor crize şi conflicte care să afecteze securitatea spaţiului euroatlantic. Alianţa nu asigură numai apărarea membrilor săi, dar contribuie şi la asigurarea păcii şi stabilităţii în regiune. În vederea întăririi securităţii şi stabilităţii spaţiului euroatlantic, Alianţa este pregătită să contribuie, de la caz la caz şi prin consens, la prevenirea conflictelor şi la an­gajarea activă în managementul crizelor, inclusiv la operaţiunile de răspuns la crize, să promoveze pe scară largă parteneriatul, coopera­rea şi dialogul cu alte ţări din spaţiul euroatlantic, în scopul creşterii transparenţei, încrederii reciproce şi a capacităţii de acţiune comune cu Alianţa Nord-Atlantică. Alianţa reprezintă manifestarea practică a efortului colectiv depus de către membrii săi pentru susţinerea intere­selor lor comune în problema securităţii. Alianţa este angajată într-un parteneriat puternic şi dinamic între Europa şi America de Nord în sprijinul valorilor şi intereselor pe care le au în comun. Menţinerea unei capabilităţi militare adecvate în vederea acţiunii colective pentru apărarea comună rămâne punctul central al obiectivelor de securita­te ale Alianţei. Pentru realizarea obiectivului principal de apărare şi asigurare a stabilităţii Organizaţia Atlanticului de Nord şi-a asumat următoarele misiuni fundamentale de securitate:

• să favorizeze un mediu stabil de securitate euroatlantică prin angajarea în rezolvarea disputelor pe cale paşnică;
• să se constituie într-un forum de consultări între aliaţi asupra problemelor care aduc atingeri intereselor lor vitale şi pentru coordonarea eforturilor în direcţia contracarării riscurilor şi ameninţărilor comune;
• descurajarea şi apărarea împotriva ameninţărilor cu agresiunea la adresa statelor membre conform art.5 şi 6 din Tratatul de la Washington;
• pregătirea şi angajarea activă în gestionarea crizelor, inclusiv în desfăşurarea operaţiunilor de răspuns la crize [10].

NATO este dotată cu o structură dublă – civilă şi militară, între cele două existând o cooperare strânsă.

Structura civilă

Fiecare stat membru al NATO are o Delegaţie Naţională la sediul din Bruxelles. Delegaţia are un statut similar cu cel al unei ambasade şi este condusă de un ambasador sau un reprezentant permanent [7].

1. Consiliul Nord-Atlantic (NAC) este organul suprem de condu­cere politico-militară a Organizaţiei. El se reuneşte de mai multe ori pe an, la nivel ministerial (sau chiar şefi de state). Consiliul se poate reuni şi la nivel de reprezentanţi permanenţi ai statelor membre. Reuniunile sale sunt prezidate de Secretarul General al Organizaţiei. Consiliul se ocupă de problemele politice şi militare ale statelor membre. Deciziile Consiliului se adoptă pe baza unanimităţii membrilor săi, cu excepţia celor referitoare la administrarea internă a Organizaţiei. Deciziile au valoarea de directive politice adresate statelor membre [9, p.101].
2. Secretariatul Internaţional sprijină activitatea Consiliului Atlanticului de Nord şi a comitetelor subordonate acestuia, este repon- sabil de pregătirea şi supravegherea reuniunilor şi deciziilor comitete­lor NATO şi sprijină procesul de creare a consensului şi de adoptare a deciziilor între ţările membre şi partenere. Secretariatul Internaţional este compus din: Biroul Secretarului General, şapte divizii, fiecare condusă de câte un Secretar General Adjunct, şi un număr de biro­uri independente. Secretarul General deţine funcţia de Preşedinte al Consiliului Atlanticului de Nord şi al altor organisme-cheie, este pur­tătorul de cuvânt al Organizaţiei şi Şeful Secretariatului Internaţional. Secretariatul Internaţional este responsabil de adoptarea deciziilor în cadrul Alianţei.

Structura militară

Comitetul Militar este autoritatea militară superioară NATO şi este compus în mod normal din reprezentanţi ai statelor membre. Ro­lul principal al Comitetului este de a oferi sfaturi Consiliului Atlanti­cului de Nord cu privire la politici şi strategii militare şi de a direcţiona comandanţii strategici ai NATO. Comitetul Militar joacă, de aseme­nea, un rol-cheie în dezvoltarea politicii şi doctrinei militare a NATO în cadrul discuţiilor din Consiliu, Grupul de Planificare Nucleară şi alte organisme superioare.

Secretarul Internaţional Militar este organismul executiv al Co­mitetului Militar şi este responsabil de pregătirea evaluărilor, studiilor şi altor lucrări referitoare la aspectele militare ale NATO, care formea­ză baza deciziilor şi discuţiilor în Comitetul Militar [8].

Noua situaţie internaţională actuală impune Republicii Moldova un comportament activ, receptiv faţă de evenimentele ce se desfăşoa­ră pe arena politică. Un asemenea comportament este condiţionat de interesele naţionale ale ţării. Extinderea NATO va avea un impact nu mai puţin important asupra problemelor de securitate ale Moldovei. Atitudinea Chişinăului faţă de lărgirea Atlanticului a fost favorabilă, reieşind din faptul că aceasta contribuie la răspândirea ariei de stabili­tate în Europa, fapt ce corespunde şi intereselor Moldovei.

Actualmente, Alianţa susţine şi promovează democraţia, contri­buie la prosperitate şi progres, întăreşte relaţiile de parteneriat cu şi între toate statele democratice din spaţiul euroatlantic, în scopul de a consolida securitatea acestora. Ideea de securitate a membrilor NATO nu mai este strict legată de cea a ameninţării militare la adresa unui stat membru, ci este mai mult incluzivă, extinzându-se peste hotarele statelor membre, şi reieşind în mare măsură din percepţia resurselor netradiţionale la adresa securităţii – proliferarea armelor de distruge­re în masă (ADM), trafic de arme şi droguri, conflicte regionale cu „background” etnic, religios sau social, fluxuri de refugiaţi, încălcarea drepturilor omului, nereuşita reformelor, probleme ecologice sau chiar dezmembrarea unor state de la periferia Alianţei. Dacă admitem fap­tul că o dezvoltare democratică durabilă, respectul pentru drepturile omului, relaţiile bune cu toate statele europene, o eventuală integrare europeană, corespund intereselor Moldovei, atunci extinderea NATO ar fi un proces benefic pentru viitorul Moldovei. Formularea interese­lor de securitate ale Moldovei ar trebui să ţină cont de efectele pozitive ale extinderii Alianţei şi a Uniunii Europene:

1. Stabilizarea politică internă şi extinderea spaţiului democratic în Europa. Perspectiva aderării la NATO, ca şi la UE, este un factor care încurajează transformările pozitive din statele candidate, iar criteriile de aderare sunt mai curând politice decât militare:
   1. un sistem politic democratic funcţional (incluzând alegeri libere şi cinstite, respect pentru libertăţile individuale şi supremaţia legii) şi o economie de piaţă;
   2. controlul civil asupra armatei;
   3. tratarea minorităţilor conform principiilor OSCE;
   4. rezolvarea disputelor cu statele vecine şi obligaţia de a rezolva disputele internaţionale pe cale paşnică;
   5. contribuţia militară la Alianţă şi dorinţa de a atinge interoperabi- litate cu alţi membri ai Alianţei.
2. Statele europene, ancorate în structurile europene, sunt nişte par­teneri mai stabili şi credibili de dialog (pentru Moldova), decât statele neintegrate. În general, Moldova este interesată în extinderea spre Est a modelului de conduită „state mici – state mari” specific Europei Oc­cidentale.
3. Modelul de securitate cooperativă promovat de NATO contribuie nu doar la stabilizarea statelor membre, ci şi la „exportul” de securitate şi de valori în afara hotarelor sale, lucru viabil şi pentru UE.
4. NATO se va extinde şi în calitate de instrument de prevenire, gestionare şi depăşire a crizelor în Europa, având la dispoziţie un spec­tru suficient de mecanisme politice, financiare şi militare pentru a con­tribui la depăşirea crizelor interne din state, printre care şi Republica Moldova.
5. NATO şi iniţiativele sau instituţiile afiliate (MAP, PpP, EAPC) sunt elemente importante care facilitează procesul de integrare euro­peană şi implementează modele de conduită internaţională cooperati­vă [3; 12].

Principiul fundamental de existenţă al NATO este angajarea co­mună în sprijinul cooperării reciproce între statele membre, bazată pe indivizibilitatea şi securitatea membrilor săi. Acest principiu oferă garanţia că nicio ţară membră nu va fi nevoită să se bazeze doar pe propriile eforturi în abordarea provocărilor fundamentale legate de securitate. În vederea întăririi securităţii şi stabilităţii spaţiului euro­atlantic, Alianţa este pregătită să contribuie, de la caz la caz şi prin con­sens, la prevenirea conflictelor şi la angajarea activă în managementul crizelor, inclusiv operaţiunile de răspuns la crize, să promoveze pe scară largă parteneriatul, cooperarea şi dialogul cu alte ţări din spaţiul euroatlantic, în scopul creşterii transparentei, încrederii reciproce şi a capacităţii de acţiuni comune cu Alianţa. NATO este un contribuitor activ la pacea şi securitatea internaţională. Prin intermediul operaţiu­nilor sale de gestionare a crizelor, Alianţa îşi demonstrează atât dorinţa de a acţiona ca o forţă pozitivă pentru schimbare, cât şi capacitatea sa de a face faţă provocărilor de securitate ale secolului XXI.