Transformările democratice remarcabile prin care a trecut România în ultimii ani au promovat-o în rândul ţărilor candidate la Uniunea Europeană. Integrarea în proiectul european a fost unul din obiectivele strategice ale ţării noastre. Integrarea este văzută ca o soluţie la mai multe probleme ale societăţii româneşti aflată în căutarea mijloacelor de modernizare şi transformare economică. Înapoierea economică şi socială este o trăsătură a României (ca şi a altor ţări est-europene) care îşi are rădăcini adânci în istorie, dinainte de căderea comunismului. De aceea, ţara noastra se străduie să îmbine transformarea post-comunistă şi modernizarea cu eforturile de compatibilizare cu UE în privinţa structurilor economice şi instituţionale. Dintre ţările membre ale UE, România se numără printre acele ţări cu performanţe economice slabe, astfel încât acest proces va dura mai mult în cazul nostru.
Integrarea poate fi mai mult sau mai puţin lină, cu o diversitate de costuri şi beneficii care depind de starea actuală a transformărilor din România. Cu cât România progresează mai mult din punct de vedere economic, cu atât va fi mai uşor pentru ea să facă faţă în mediul competitiv al Uniunii Europene. Şi chiar şi în acest caz vor exista perdanţi: sectoare şi firme vor rămâne în afara jocului pieţei, cu consecinţe dureroase pentru forţa de muncă nevoită să se îndrepte către alte activităţi. Realizarea unei eficienţe în alocarea resurselor (realocarea lor din sectoare cu productivitate scăzută spre sectoarele cu productitivate înaltă) este un proces ce implică dificultăţi şi nemulţumiri. Mai mult, politica economică a guvernului român, chiar dacă presupune aplicarea aquis-ului comunitar, poate fi mai bună sau mai rea, ceea ce înseamnă că efectele ei vor fi diferite. Unele vor accelera procesul de integrare, altele îl vor încetini.
