România este prima ţară din Europa Centrală şi de Est care a stabilit relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. În 1967, au fost iniţiate negocierile pentru încheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare, respectiv brânzeturi, ouă, carne de porc cu scopul de a scuti produsele româneşti de taxe suplimentare, dar şi de a obliga partea românească să respecte un anumit nivel al preţurilor pentru a nu crea dificultăţi pe piaţa statelor membre. În 1974, prin semnarea unui tratat bilateral, România intră în sistemul generalizat de preferinţe al Comunităţii Europene, de asemenea, un alt Acord cu privire la produsele industriale este semnat în 1980.
Imediat după căderea zidului Berlinului, România stabileşte în 1990 relaţii diplomatice cu Uniunea Europeană, semnând în acelasi an un Acord de Comerţ si Cooperare. La 1 februarie 1995 a intrat în vigoare Acordul de Asociere, iar la 22 iunie Romania a înaintat Cererea de aderare la U.E., anexând Strategia Naţională de Pregatire a Aderarii României la Uniunea Europeană.
În iulie 1997, Comisia Europeană şi-a publicat „Opinia asupra solicitării României de a deveni membră a Uniunii Europene”[1]. În anul următor, a fost întocmit un raport privind “Progresele României în procesul de aderare la Uniunea Europeană”. În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000. Obiectivul României a fost de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv.
În primul semestru al anului 2000, România a deschis şi a închis provizoriu cinci capitole din acquis-ului comunitar cap.16 – Întreprinderi mici şi mijlocii, cap.17 – Ştiinta şi cercetare, cap.18 – Educaţie, formare profesională şi tineret, cap.26 – Relaţii externe, cap. 27 – Politica externa şi de securitate comună. În cadrul celei de a doua reuniuni a Conferinţei de aderare la nivel ministerial, care a avut loc în 14 iunie 2000, România a aratat că este pregatită să înceapă negocieri pentru înca opt capitole. Consiliul U.E., la propunerea Comisiei Europene, a decis însă deschiderea a numai patru capitole de negociere cu România: cap.6 -Concurenţa, cap.12 – Statistică, cap.19 – Telecomunicaţii si tehnologia informaţiei şi cap.20 – Cultura şi politica în domeniul audio-vizualului. Capitolul referitor la libera circulaţie a persoanelor a început să fie negociat abia în 2002, la Bruxelles, în cadrul primei Conferinţe de Aderare, fiind închis în anul 2003.
Se cerea Comisiei Europene să stabilească de urgenţă un plan pentru o monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării acelei părţi a legislaţiei europene deja adoptate de România, în special în ceea ce priveşte justiţia şi afacerile interne.
România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, urmând ca să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepţia cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea va fi amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauza de salvgardare). La 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană.
[1] www. ec.europa.eu
