Poziţia geografică a unui stat reprezintă suma condiţiilor cu grad pronunţat de favorabilitate pentru consolidarea temeliilor proprii, naţionale, pentru afirmarea ţării respective în relaţiile cu comunitatea regională geografică din care face parte.
Condiţiile sunt în mod firesc naturale, sociale, economice şi politice. Fiecare din acestea acţionează după legi proprii, punând în valoare sensurile originalităţii naţionale, căile şi modalităţile ramificării acestora în relaţiile cu ţările vecine, în primul rând, apoi cu celelalte ţări din regiuni mai apropiate ori mai îndepărtate geografic. Prin analiza poziţiei geografice putem astfel înţelege însuşirile componentelor care stau la baza condiţionărilor recunoscute, rolul lor în consolidarea fundamentelor naţionale.
Înţelesul larg al poziţiei geografice este astfel definit atât de realităţile specifice spaţiului naţional cât şi mai ales de solidaritatea acestora cu însuşirile spaţiilor circumscrise, apropiate ori mai îndepărtate. Solidaritatea acestor realităţi şi însuşiri . spaţiale (fie că este vorba de spaţii absolute, relative ori percepute) are la bază comunitatea ori heterogenitatea unor valori potenţiale, un anumit grad de omogenitate a spaţiilor economice şi nu în mică ‘măsură reciprocitatea intereselor de echilibru regional. Pe un asemenea fond, în mod obiectiv, se reliefează caracteristicile geografice ale unui stat, care, la rândul lor, dau unitate organică specificului componentelor naţionale şi semnificaţie propriilor lor manifestări în relaţiile cu lumea exterioară.
În această accepţiune poziţia geopolitică relevă18, în primul rând, necesitatea de a evalua corespunzător valenţele spaţiului, adică potenţialul lui natural, uman şi material (economic), de a direcţiona echilibrat strategiile politice, având ca scop prioritar consolidarea temeliilor naţionale, iar pe acest fond, lărgirea bazelor de cooperare regională ori continentală.
În acest fel, unele sau altele din favorabilităţile naturale, umane, ori materiale, pot avea un rol recunoscut în afirmarea geopolitică a statului, în relaţiile de cooperare cu statele vecine sau mai depărtate geografic, deci îi conferă o anumită poziţie în raport cu alte state.
Ca urmare, în cadrul poziţiei geopolitice identificăm trei nivele, respectiv, macropoziţia faţă de marile puteri ale lumii, mezopoziţia în cadrul continentului şi micropoziţia faţă de statele vecine.
Spaţiul şi poziţia geografică, însuşirile lor, relevă faptul că nici o naţiune nu poate vieţui izolat, dar, totodată, relevă cu prisosinţă anumitele particularităţi de ordin istoric, cultural, economic, geopolitic care au stat şi stau la baza unei conştiinţe naţionale, a unui destin etnic.
În cazul României, însuşirile spaţiului şi poziţiei geografice, precum şi ale altor structuri geopolitice atestă cu prisosinţă temeliile şi priorităţile care au definit ţara noastră ca entitate etnică stabilă, adânc înrădăcinată în spaţiul ei autohton, Şi totodată într-o permanentă conexiune cu evoluţiile social-economice şi politice ale statelor vecine, ale marilor puteri europene şi neeuropene. “…Referindu-se la asemenea aspecte, înaintaşii geografiei româneşti susţineau faptul că problema spaţiului şi a situaţiei în spaţiul concret nu e deloc indiferentă nici pentru viaţa poporului luat în masă, nici pentru directivele sale politice, nici chiar pentru manifestările sufleteşti ale poporului român” .Multitudinea însuşirilor spaţiului oferă deci posibilităţile de analiză a rolului pe care îl are factorul geografic în dezvoltarea raporturilor dintre state, privite în principal din punctul de vedere al dezvoltărilor social-economice, al cooperărilor, echilibrului de tot felul şi în final al stabilităţii lor în zonele cărora aparţin.
18 De reţinut este faptul că, în general, nu s-a ajuns până acum la o concepţie unitară asupra geopoliticii, tranşându-se controversa dacă aceasta reprezintă o “metodă”, un instrument de investigaţie sau o “ştiinţă”. În literatura interbelică română, Traian Herseni a opinat în sensul diferenţierii geopoliticii ca ştiinţă de geografia politică, iar Ion Conea, discipol al lui Dimitrie Gusti, înclină să considere geopolitica ca fiind “ştiinţa mediului politic”, cu alte cuvinte, o ştiinţă care studiază nu statele în parte, ci jocul politic dintre state. In literatura politologică publicată după 1945 în ţările foste comuniste, geopolitica a fost considerată de regulă ca fiind o ştiinţă reacţionară, contestându-i-se importanţa şi utilitatea.
