Obiectul de studiu al științei relațiilor internaționale nu este încadrat în limite stricte și, deci, se dovedește a fi dificil de a-l delimita de obiectele de studii ale altor științe. referitor la statutul disciplinar al științei relațiilor internaționale și, deci, la caracterul acestui demers științific s-au format 3 direcții:
- a) știința relațiilor internaționale este o componentă a altei discipline academice, fie a politologiei, conform școlii engleze în domeniu, fie a sociologiei, potrivit școlii franceze de profil.
Martin Wight exprimă părerea că relațiile internaționale sînt aceleași relații politice, numai că mediu în care se desfășoară este diferit și raportul dintre legi și putere de asemenea variază: în interior legile determină caracterul puterii, iar în exterior – din contra, instituțiile de putere determină caracterul legilor.
Raimond Aron consideră că esența relațiilor internaționale se reduce la cercetarea componentelor statelor și, deci, este o parte componentă a sociologiei, numai că spre deosebire de societate ele se desfășoară în mediul extern. Prin urmare, conform școlii engleze, precum și celei franceze știința relațiilor internaționale este un subdomeniu al altor științe și, deci, nu dispune de caracter sinestătător.
- b) știința relațiilor internațională este o disciplină sinestătătoare, atît sub aspect academic, cît și în plan științific, dat fiind că obiectul ei de studiu este strict determinat. Această știință cercetează mediul internațional, care este de caracter anarhic, acest caracter fiind determinat de 2 factori:
-pluralismul suveranităților, în sensul că fiecare stat este suveran în hotarele sale teritoriale și el tinde ca această suveranitate s-o extindă și în plan extern, dat fiind că urmărește să-și realizeze interesele naționale, care deseori se află în raporturi de conflict cu interesele similare ale altor actori
-lipsa pe arena mondială a unei structuri polițienești, general acceptate, abilitată cu dreptul de a pedepsi pe acei actori, care încalcă principiile și normele dreptului internațional.
Prin urmare, dacă în interiorul statelor guvernează legile, pe arena mondială aplicarea principiilor și normelor dreptului internațional se dovedește a fi mai greu de realizat și în acest sens știința relațiilor internaționale este distinctă de știința politică.
Caracterul de sinestătător al disciplinei relațiilor internaționale este promovat mai ales de către reprezentanții teoriei realismului politic, care sînt ancorați pe statcentrismul domeniului, adică statul național este un actor privilegiat în raport cu alte tipuri de actori.
- c) știința relațiilor internaționale este de caracter interdisciplinar, dat fiind că obiectul ei de studiu include părți componente ale mai multor demersuri academice, precum dreptul internațional public; economia politică mondială; istoria; psihologia; sociologia și antropologia. Această poziție reflectă tendințele contemporane ale evoluției științei, care se află în etapa postneclasică și, deci, presupune interdisciplinaritate din punct de vedere ontologic (ontologie – știința despre existență), (existența disciplinelor înrudite) și multidisciplinaritate sub aspect epistemologic (știința despre cunoștințele științifice), în sensul că folosește metode de cercetare proprii mai multor științ această poziție este promovată de către Walter Wolson, iar în Republica Moldova Valentin Beniuc susține că știința relațiilor internaționale reprezintă prin esența ei un metadomeniu (un domeniu mare), dar în contextul că n-a fost elaborată o teorie general acceptată sau o metateorie și, deci, este îndreptățit un pluralism teoretic.
Prin urmare, știința relațiilor internaționale este un metadomeniu, adică este de caracter interdisciplinar și se dezvoltă într-un context a pluralismului teoretic.
