Uniunuea Europeană este o entitate cu vocaţie internaţională având multe din atributele unui stat naţional. UE armonizează legislaţiile ţărilor membre, fiind un corp executiv cu numeroase responsabilităţi în aplicarea măsurilor legislative. UE întreţine relaţii diplomatice cu variate entităţi terţe, devenind semnatara a tot mai multe tratate şi acorduri internaţionale. Cu toate acestea, UE este destul de departe de atributele unei entităţi statale pentru că21:
- nu are un guvern în adevăratul sens al cuvântului;
- nu exercită într-o manieră electorală o serie de abilităţi;
- nu gestionează decât parţial afacerile interne, justiţia şi apărarea;
- în materie de politică externă există încă multe atribute care se exercită doar pe baze interguvernamentale.
Consiliul European
Consiliul European nu trebuie confundat cu Consiliul Europei, care este o organizaţie interguvernamentală continentală ce activează în principal în domeniul drepturilor omului.
Consiliul European este cel mai înalt for decizional al Uniunii Europene. El se compune din şefii de stat sau de guvern din ţările membre şi din preşedintele Comisiei Executive. Consiliul European se întruneşte de două ori pe an în lunile iunie şi decembrie. Rolul său este de a conferi impulsul politic necesar adoptării deciziilor şi să pună bazele principiale ale politicii şi dezvoltării europene.
|
Dumitru Miron – „Economia Uniunii Europene”, Editura Luceafărul, Bucureşti, 2004. |
Consiliul European se identifică cu legimitatea politică supremă a Uniunii Europene. Multe din ţarile membre doresc transformarea acestuia într-un veritabil guvern al Europei, care să confere unuia dintre statele membre misiunea de reprezentare a Uniunii în relaţiile externe. Tratatul de la Amsterdam a creat postul de înalt reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună, care cumulează funcţiile sale cu cele ale secretarului general al Consiliului.
Consiliul Ministerial
Consiliul Ministerial reprezintă reuniunea la nivelul miniştrilor de externe sau de resort în funcţie de complexitatea problemelor abordate. Fiecare ţară membră are un reprezentant permanent. Aceştia se întrunesc în Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (CORPER) a cărui principlală răspundere este pregătirea lucrărilor Consiliului. Preşedenţia consiliului revine prin rotaţie, la intervale de 6 luni, fiecărei ţări membre.
Comisia Europeană
Comisia este organul executiv, decizional şi este compusă din 20 de membrii – comisari. Comisia are două domenii principale de responsabilitate: dezvoltarea economică şi implementarea legislaţiei comunitare. Tratatele constitutive au acordat Comisiei:
- Dreptul exclusiv de a iniţia propuneri cu privire la legislaţia comunitară;
- Rolul de gardian al Tratatelor.
Preşedintele Comisiei este desemnat prin acordul comun al guvernelor ţărilor membre, după o consultare prealabilă a Parlamentului European. Ulterior, guvernele ţărilor membre desemnează cu consultarea preşedintelui desemnat, ceilalţi membri (comisari). Comisia, în ansamblul său, se supune aprobării prin vot Parlamantului care votează pentru sau împotrivă Comisiei ca întreg.
În urma Consiliului European de la Nisa, ţările mari au acceptat să renunţe la un comisar din cei doi începând cu 2005, dar ţările mici nu au acceptat să ramână fără singurul comisar de care dispun. În documentul final a fost menţinută o referire la plafonarea numărului de comisari la 27.
Parlamentul European
Parlamentul European seamănă cu un corp legislativ la nivel naţional. Funcţiile sale sunt adoptarea legislaţiei, aprobarea execuţiei bugetare, validarea acordurilor internaţionale şi supravegherea activităţii organelor executive.
Particularităţi:
- are trei locuri de desfăşurare a activităţilor (Strasbourg, Bruxelles şi Luxemburg);
- este singurul organism comunitar care este ales în mod democratic la nivel autentic transeuropean;
- parlamentarii europeni nu dispun de o cultură politică autentic europeană, fiind exponenţii culturilor politice naţionale;
- imunitatea parlamentară nu este legiferată la nivel european, fiind în vigoare cea derivată din prevederile naţionale;
- are o natură multiculturală şi multilingvistică, un volum important din activităţile funcţionale alocându-se traducerii materialelor de lucru şi lucrărilor în plen şi pe comitete parlamentare, lucru perceput ca dificil tehnic şi costisitor.
Printre funcţiile esenţiale ale Parlamentului regăsim:
- Funcţia legislativă care a sporit ca relevanţă pe măsură ce procesul de integrare a avansat;
- Funcţia bugetară, Parlamentul aprobă bugetul comunitar în ansamblul şi validează raportul Curţii Europene de conturi cu privire la corectitudinea cheltuirii banilor comunitari;
- Funcţia de control politic asupra celorlalte instituţii comune prin avizul conform asupra diferitelor decizii ale Consiliului, prin sistemul de audieri sau interpelări sau prin validarea Comisiei.
Parlamentul European, în exerciţiul actual are 626 de membri organizaţi în 17 comitete parlamentare, fiecare parlamentar activând obligatoriu ca membru al unui comitet şi ca supleant în altele. Comitetele numesc raportori care elaborează proiecte care se supun dezbaterii în sesiunile plenare după votarea lor în aceste comitete. Parlamentarii sunt organizaţi în grupuri parlamentare în funcţie de afinităţile politice, la nivelul acestora existând comisii parlamentare mixte în relaţiile cu ţările asociate sau cu alte legislative din ţări terţe. Parlamentul lucrează cam 11 luni pe an (42 de săptămâni), 12 sesiuni au loc în plen la Strasbourg (o săptămână pe lună), iar 6 sesiuni au loc la Bruxelles (câte o 1/2 de zi fiecare).
După Tratatul de la Nisa numărul membrilor s-a mărit la 732, iar numărul comitetelor la 20.
Alte organisme din cadrul structurii instituţionale
> Curtea de Justiţie şi Curtea de Primă Instanţă.
Rolul curţii este de a asigura respectarea dreptului european, interpretarea şi aplicarea corectă a tratatelor;
- Comitetul Economic şi Social. Înaintea adoptării principalelor decizii, este obligatorie consultarea sa şi poate de asemenea emite unele avize din proprie iniţiativă.
- Comitetul Regiunilor. Este consultat de către Consiliu sau Comisie în cazurile prevăzute în tratat şi poate să emită unele aprobări, din proprie iniţiativă;
- Curtea de Conturi. Verifică regularitatea şi legalitatea veniturilor şi cheltuielilor Comunităţii precum şi gestiunea financiară;
- Banca Europeană de Investiţii (Luxemburg);
- Oficiul European de Investiţii (Munchen),
- EUROPOL (Haga).
Extinderea Uniunii Europene
Membrii fondatori: Franţa, Italia, R.F.G, Belgia, Olanda, Luxemburg (1957);
1973 – Danemarca, Marea Britanie şi Irlanda; 1981 – Grecia;
1986 – Spania, Portugalia (cei 12);
1995 – Austria, Finlanda, Suedia (cei 15);
2004 – Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,
Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria;
2007 – România şi Bulgaria.
