1. Conflictele internaționale reprezintă prin caracterul și esența lor o componenta a conflictelor politice dar care se desfășoară pe arena mondiala. In acest sens, conflictele internaționale pot fi clasificate in baza mai multor criterii:

• Prin forma de manifestare:

1. Deschise – se exprima prin crize si războaie;
2. Latente – înghețate pentru moment dar care pot sa reizbucnească.

• Conform duratei:

1. De scurta durată – cum ar fi Războiul de 5 zile intre Slovenia si Iugoslavia in 1991;
2. De durata medie – conflictul Transnistrian
3. Durata lungă – conflictul dintre cele 2 Corei, Războiul de 100 de ani.

Referitor la caracterul conflictelor de asemenea au fost promovate 2 subpoziții:

1. Caser susține caracterul obiectiv al conflictelor, in sensul ca e imposibil de a satisface in același timp interesele ambelor părți beligerante si deci conflictul e un joc cu suma 0.
2. Burton scrie despre caracterul subiectiv al conflictelor internaționale, în sensul că pot fi satisfăcute concomitent interesele ambelor părți prin compromis și bună voință.

In perioada postbelica au fost fundamentate 2 teorii relevante în conflictologia internațională: cercetarea strategica si strategia conflictului.

 Obiectivul cercetării strategice vizează identificarea celui mai bun tip de comportament în situații de preconflict, considerîndu-se ca este cu mult mai ușor de a preîntîmpina un conflict decît de a lupta atunci cînd a devenit realitate. In aceasta baza au fost elaborate mai multe doctrine de politica externa a SUA  cum ar fi de exemplu Doctrina Kennedy de reacționare flexibila. Prin urmare cercetările strategice pun accentul nu pe dimensiunea militara a conflictelor ci pe dimensiunea politica solicitînd identificarea celui mai eficient comportament.

Cercetările conflictului au ca obiectiv investigarea situațiilor de conflict abordate ca efect al structurii sistemului internațional. In acest sens, daca cercetarea strategica e o teorie cu o larga aplicare practica, strategia conflictelor e mai degrabă o construcție teoretica a cărei esență se reduce la următoarele:  însuși contextul internațional, datorita caracterului asimetric al structurii sistemului si datorita anarhiei mediului internațional favorizează conflictele pe arena mondiala. Prin urmare daca în condițiile cercetărilor strategice, conflictele pot fi preîntîmpinate, potrivit strategiei conflictelor acestea sînt inevitabile si reflecta natura RI.

Mediul conflictual e amplificat si de aplicarea diferitor criterii de estimare a locului si rolului unui stat pe arena mondiala. Astfel din punct de vedere politic, Cuveitul (Kuwait) e o putere minora, pe cînd social-economic și financiar acest stat e o mare putere. Sau o perioada îndelungata de timp, posibilitățile de manevra diplomatica a Germaniei Federale contrastau cu potențialul economic în creștere al acestui stat. O situație similara se refera și la Japonia care e o mare putere economica în cel mai bun caz o putere medie politica.

Teoriile ce vizează cercetarea conflictuala internaționala presupun că acestea ar putea fi minimizate în intensitate dar nu și lichidate în ansamblu. Conflictele sînt alimentate de însuși contextul mediului internațional și pot primi diferite forme începînd de la un război preventiv și încheind cu un război de tip abc (atomic-biologic-chimic).

 

2.

Este știința care cercetează războiul ca fenomen social. În Europa, polemologia a fost fundamentata de G. Boutoul, iar în SUA de Q. Wright.

G.Boutoul susține că istoria umană e un produs al războiului și după toate probabilitățile el nu va înceta vreodată sa fie istorie a războiului. Acest fenomen nu permite statelor și societăților să se autoizoleze, ci din contra le deschide și le implică în schimburi comerciale și civilizaționale.

Cauzele care alimentează un război formează un lanț ce cuprinde în creștere:

1. Factorul demografic
2. Factorul social
3. Factorul economic
4. Factorul politic
5. Factorul militar

Prin urmare războiul este omniprezent în istoria umanității și prin caracterul lui se dovedește a fi dinamic si generator de contacte interumane.

1. Wright a propus o schema care vizează 4 cauze în generarea unui război:

1- potențialul industrial: în sensul că permite sau nu să inițieze un război

2- atmosfera social-psihologica: sînt sau nu oamenii predispuși spre război

3- tipul de ideologie predominanta: în sensul că include tendințe către război (ideologia comunista spre exemplu)

4- situația politica: predispoziția elitelor politice.

Wright a propus o schema generala de cercetare a conflictelor in ansamblu, inclunzînd 3 niveluri:

1. Nivelul individului (adică a liderului politic)
2. Nivelul statului (inclunzînd un complex de factori sociali, economici, politico-ideologici si militari)
3. Ordinea internaționala în ansamblu (ce atmosfera predomina, de pace sau război)

Wright de asemenea a formulat 4 modalități de soluționare a unui conflict:

1. Părțile beligerante găsesc numitorul comun și încheie un acord
2. O parte antrenata in conflict impune celeilalte condițiile de pace

• O forță terță impune părților beligerante condițiile pentru semnarea unui acord

1. Conflictul de la sine își pierde actualitatea si se soluționează

Așadar, studiile polemologice vizează războiul care se dovedește a fi un factor dinamic si care însoțește istoria omenirii in ansamblu deși nu e mai puțin adevărat că au fost propuse mai multe proiecte de instaurare a păcii veșnice, cum ar fi: ideea unei federații elaborata de J. Kant, sau tentativele de a asigura securitatea prin menținerea echilibrului de forță după cum s-a propus in sec. 18-19, fie de edificare a unui sistem după cum s-a încercat in baza Ligii Națiunilor si a ONU. Semnificația polemologiei e amplificata in condițiile actuale cînd s-a produs descentralizarea monopolului asupra armamentului nuclear si s-a redus volumul de control asupra sistemului internațional în ansamblu dar și asupra unor state rebele. Armamentele au devenit cu mult mai sofisticate iar tendințele ireniste au dat faliment. (irenism-știința despre pace)