Teorii si curente in Relatiile internationale

INTRODUCERE

Relațiile Internaționale (IR) sau Relațiunile Internaționale sunt un domeniu academic, o ramură a științelor politice, care studiază relațiile dintre actorii statali din cadrul sistemului internațional și interacțiunile lor cu actori non-statali (organizații interguvernamentale, organizații nonguvernamentale, corporații internaționale etc.). Acest domeniu de studiu este unul interdisciplinar, cele mai importante contribuții provenind din științele politice, economie, geopolitică, studiile de securitate, istorie, filosofie, drept, studii culturale (studii de arie). Principalele arii de cercetare înrudite domeniului relațiilor internaționale sunt: economia politică internațională, politica externă, studiile de securitate și cercetările asupra păcii.

Termenul de relații internaționale se referă la totalitatea interacțiunilor din cadrul sistemului internațional și la domeniul de studiu care le cercetează.

Într-o ierarhizare de tip didactic poate fi spus că termenul de politica externă care denumește o parte a activității unui guvern, este parte a politicii internaționale, care, la rândul ei, e parte a relațiilor internaționale. Prin Politica internațională se înțeleg relațiile dintre două sau mai multe state. În mediul anglo-saxon pentru a denumi programe academice în domeniul relațiilor internaționale se folosesc și termenii de studii internaționale (International Studies), politică internațională (International Politics) sau afaceri internaționale (International Affairs) . În România studiul acestui domeniu este, de cele mai multe, ori combinat cu cel al studiilor europene.

 

 

 

 

 

 

1.REALISMUL

• reprezentanţi: Raymond Aron, Edward Hallett Carr, Robert Gilpin, John Herz, George Kennan, Henry Kissinger, Stephen Krasner, Hans Morgenthau, Susan Strange, Kenneth Waltz;
• separă relaţiile internaţionale de arena realităţilor politice interne din fiecare stat; obiectivul realismului politic este apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei politice prin respectarea şi aplicarea balansului de putere; balansul de putere reprezintă un vector important pentru predicţia comportamentului statelor din arena internaţională; gruparea statelor se face astfel încât să se poată evita preoponderenţa de putere a unora sau unuia; pus în aplicare, realismul are la bază capacxitatea militară a unui stat precum şi potenţa ştiinţificului; realismul relaţiilor internaţionale prezintă două forme de exprimare:
• realiştii consideră că sistemul internaţional este anarhic, iar relaţiile internaţionale pot fi cel mai bine înţelese prin descifrarea modu­lui în care puterea este distribuită între state, în ciuda egalităţii legale for­male, distribuţia inegală a puterii înseamnă că arena relaţiilor interna­ţionale este o formă a „politicii de putere” (power politics); relaţiile inter­naţionale reprezintă un domeniu al necesităţii (statele trebuie să obţină putere pentru a supravieţui într-un mediu competitiv) şi al continu­ităţii în timp; când realiştii analizează schimbarea în sistemul relaţiilor internaţionale, ei se concentrează asupra schimbărilor echilibrului de pu­tere dintre state şi tind să nu ţină cont de posibilitatea unei schimbări fun­damentale în dinamica sistemului; adepţii acestei teorii subscriu acestor ipoteze de bază când explorează următoarele probleme:
  • sursele principale ale stabilităţii şi instabilităţii în sistemul relaţiilor internaţionale;
  • perceperea echilibrului de putere real şi dezirabil între state;
  • „comportamentul” marilor puteri unele faţă de celelalte şi faţă de statele mai slabe;
  • sursele şi dinamica schimbărilor contemporane în echilibrul de putere.

 

În literatura de specialitate, unii autori vorbesc despre:

• Realism existenţial – bazat pe desemnarea realităţilor concrete ale statului respectiv în raport cu sistemul internaţional.
• Neorealism – respinge reîntoarcerea la balansul de putere şi propune realizarea unui ansamblu de angajamente de securitate colectivă.
• Funcţionalism structural – conform acestei teorii elementul central îl constituie problema conducerii, a leadership-ului; funcţionalismul structural este fundamentat pe teoria statului hegemonic ce impune ordine în relaţiile internaţionale, nerecurgând la cuceriri; şcoli funcţionaliste:

• Robert Gilpin – subliniază necesitatea stabilităţii hegemonice respingând balansul puterilor; elementul de bază îl constituie forţa statului hegemonic sub toate aspectele; elementul care reglează dispersarea stabilităţii hegemonice este războiul; Gilping consideră că după Westfalia (1648), ciclul imperial a fost schimbat cu principiul balansului de putere pentru a se ajunge, treptat, la o succesiune de hegemonii datorate triumfului statelor în forma naţională; deosebirea dintre stadiile de creştere economică şi statele hegemonice în expansiune a determinat redistribuirea puterii şi dezechilibrul internaţional al factorilor de putere.
• George Modelski – a teoretizat şi adâncit modelul leadership-ului mondial: anarhia ce se produce în sistemul mondial determină perioade stricte de ierarhizare a statelor şi a celor care conduc; puterile hegemonice impun puterea fără cucerire, prin forţa economică, maritimă etc; Modelski propune etape seculare care permit schimbarea actorilor principali de la o etapă la alta.

 

 

 

 

 

2.LIBERALISMUL

• reprezentanţi: Norman Angell, Charles Beitz, Michael Doyle, Francis Fukuyama, David Held, John Hobson, Stanley Hoffman, Richard Rosecrance, Woodrow Wilson, Alfred Zimmer;
• liberalii consideră relaţiile internaţionale ca o posibilă sursă de progres şi transformare teleologică; punând libertatea individuală mai presus de orice, considerând că statul se cuvine să fie oprit de la acţiuni de natură a o submina.
• pe plan intern, puterea statului liberal constituţional este limitată de răspunderea sa democratică faţă de propriii cetăţeni, de nevoia de a respecta cerinţele economiei de piaţă şi normele de drept; liberalii consideră că, în ciuda dificultăţilor pe care le presupune transferul acestor constrângeri la nivel internaţional, ele trebuie instituite pentru a promova stabilitatea atât în raporturile dintre statele suverane, cât şi în interiorul acestora,
• liberalismul (reprezentat de Norman Angell, Woodrow Wilson şi Alfred Zimmern) a fost subapreciat şi considerat o formă de idealism sau utopism de către autoproclamaţii realişti ai vremii. Lui;
• prăbuşirea Uniunii Sovietice, şi deci a comunismului drept concurent global al capitalismu­lui, le-a asigurat liberalilor contemporani, la sfârşitul secolului al XX-lea, prilejul de a afirma tradiţia intelectuală şi importanţa liberalismului; deşi unele tendinţe contemporane par a confirma teoriile „idealiş­tilor”, liberalismul trebuie să răspundă la noi provocări, pe măsură ce forţele capitalismului global subminează aparenta victorie a democraţiei liberale, la sfârşitul Războiului Rece.

 

 

3.TEORIILE CRITICE/RADICALE

• reprezentanţi: John Burton, Robert Cox, Richard A. Falk, Andre Gunder Frank, Johan Galtung, Vladimir I. Lenin, Andrew Linklater;
• teoreticienii grupaţi în această categorie sunt preocupaţi de sur­sele inegalităţii structurale, inerente sistemului internaţional, şi de moda­lităţile în care acestea ar putea fi depăşite;
• inspirându-se adesea din gândi­rea tradiţională marxistă, dar nelimitându-se la aceasta, ei pun în lumină modul în care relaţiile internaţionale fac posibile, şi tind să ascundă, ine­chităţile sistemului capitalist global; pornind de la acest fapt, teoreticienii radicali consideră că teoria şi practica nu sunt domenii separate şi autonome de gândire şi acţiune, exprimându-şi nemulţumirea faţă de reformele internaţionale care se limi­tează la organizarea relaţiilor dintre state, mai ales când se bazează pe capacitatea şi pe voinţa aşa-numitelor mari puteri; de asemenea, criticii consideră că atât realismul cât şi liberalismul servesc men­ţinerii distribuţiei elementare a puterii şi a bunăstării; în fapt, ei proclamă supremaţia analizei critice privind condiţiile istorice care au condus la insta­urarea inegalităţii, forţele materiale şi ideologice care o susţin şi potenţialul de a reforma radical sistemul în favoarea unei ordini mondiale mai drepte.
• nici unul dintre adepţii criticismului nu consideră că suvera­nitatea este un concept care va deveni desuet şi nici nu agreează ideea potenţialului noilor mişcări sociale de a se substitui proletarilor clasei muncitoare revoluţionare transnaţionale a lui Marx şi a lui Lenin.

 

4.TEORIA SOCIETĂŢII INTERNAŢIONALE

 

• Hedley Bull, Terry Nardin, John Vincent, Michael Walzer, Martin Wight;
• preocupările principale ale autorilor importanţi din această secţiune se îndreaptă asupra noţiunilor de drept şi moralitate care operează între state; ridicând probleme centrale de teoria relaţiilor internaţionale pe care realiştii şi liberalii tind să le neglijeze;
• termenul de societate internaţională înseamnă că, în ciuda absenţei unei autorităţi centrale, statele adoptă mo­dele de conduită care se constituie pe baza constrângerilor morale şi legale şi se supun acestora; pornind de la aceste idei, relaţiile internaţionale nu pot fi înţelese în mod adecvat ca manifestare a politicii de putere (aşa cum susţin realiştii) şi devine posibil să nu fie necesară transformarea radicală a ordinii internaţionale pentru a înfăptui justiţia şi pacea globală (aşa cum solicită radicalii);
• pentru Martin Wight, teoria relaţiilor internaţionale re­prezintă o alternativă la realism şi idealism în studiul relaţiilor interna­ţionale. Hedley Bull pretinde că instituţiile societăţii statelor (războiul, marile puteri, dreptul internaţional, diplomaţia şi echilibrul de putere) sunt cruciale pentru menţinerea ordinii internaţionale;
• teoreticienii societăţii internaţionale privesc relaţiile internaţionale ca pe o arenă socială unde competitorii – state suverane – se relaţionează nu numai în calitate de con­curenţi la putere şi bunăstare, ci şi ca deţinători ai unor drepturi speciale, ai unor privilegii şi obligaţii (din punctul de vedere al metodei, ei accentuează importanţa abordării istorice);

 

5.POSTMODERNISMUL

 

• Richard Ashley şi Robert Walker au atras atenţia asupra felului în care ştiinţa şi puterea sunt strâns legate în teoria şi practica relaţiilor inter­naţionale contemporane; autorii au pus în evidenţă potenţialul şi limitele cunoaşterii sale;
• pentru cei doi, cercetătorii relaţiilor internaţionale sunt mereu în căutarea unui ideal greu de sesizat, a unei fun­damentări filozofice dincolo de jocul puterii prin care se asumă şi se reco­mandă reforme ale modalităţilor de administrare a afacerilor de stat;
• distincţia modernă dintre teorie şi practică este înlocuită cu termenul dis­curs, care estompează dihotomia dintre realitate şi reprezentarea ei textu­ală; îndeosebi Ashley este angajat într-un proiect de deconstrucţie a disci­plinei, expunând strategiile prin care discursuri specifice despre putere/ştiinţă construiesc ierarhii conceptuale opuse şi aparent înăbuşă părerile diferite;
• Robert Walker îşi fixează privirea critică asupra discursului despre suveranitate, care este luat ca atare de mulţi cercetători din domeniu, dar care ne reglează şi sentimentul timpului, istoriei şi progresului; refuzând să se angajeze într-o analiză empirică sau normativă, bazată pe noţiunile moderne de raţiune şi adevăr, aceşti gânditori se limitează la a lumina latura întunecată a modernităţii; Max Weber se profilează cu proeminenţă în lucrările lui Walker. El sugerează că în studiul relaţiilor internaţionale se manifestă „cuşca de fier” a modernităţii, care ne limitează capacitatea de a imagina posibilităţile politice ale unei schimbări radicale.

 

6.FEMINISMUL ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

 

• Jean Bethke Elshtain, Cynthia Enloe, J. Ann Tickner;
• până în anii ’80, în ciuda pătrunderii feminismului în alte ştiinţe sociale, rolul diferenţelor dintre sexe (gender) în teoria şi practica relaţiilor internaţionale a fost, în general, ignorat; astăzi, o serie de gânditori feminişti şi-au îndreptat abordările critice spre acest domeniu, în care cercetarea a fost indiferentă faţă de chestiunea diferen­ţelor dintre sexe;
• o dată cu sfârşitul Războiului Rece, cu revenirea la politicile de identitate, la care se alătură critica susţinută a pozitivismului specific domeniului din anii ’80, oportunitatea de a examina rolul genului în relaţiile internaţionale a fost luată în considerare de o serie de cercetători feminişti.

 

7.TEORIILE DESPRE NAŢIUNE

 

 

 

• Benedict Anderson, Ernest Gellner, Anthony D. Smith;
• astăzi, naţionalismul se răspândeşte peste tot în lume, amenin­ţând să fărâmiţeze unele state şi să contopească altele în state-naţiuni
• naţionalismului i se acordă atenţie mai mare, întrucât astăzi diferenţa din­tre războiul între state şi războiul din interiorul statelor este mai puţin evi­dentă; una dintre cele mai mari probleme ale ordinii mondiale la sfârşitul secolului al XX-lea este modalitatea de reconciliere a principiului suve­ranităţii statului (care protejează distribuţia teritorială actuală) cu cel al autodeterminării popoarelor (care ameninţă constant cu modificarea frontierelor conform unui principiu normativ vag), în acest sens sunt prezentate lucrările a trei gânditori ai teoriei naţiunii şi naţionalismului;
• Benedict Anderson cercetează fenomenologia naţiunii, descriind con­diţiile istorice ale apariţiei naţiunii sub formă de comunitate imaginată şi a explorat procedurile care susţin recursul mai degrabă la naţiune decât la alte epicentre de loialitate politică ale erei modeme.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CONCLUZII

• trăim într-o epocă a globalizării progresive; relaţiile internaţionale formează textura vieţii noastre de toate zilele; sunt realitatea pe care o trăim zi de zi
• relaţiile internaţionale = relaţii care se instalează şi funcţionează transfrontier, între instituţii, persoane, ţări peste graniţele naţionale; nu sunt doar relaţii diplomatice
• nu sunt doar între state, ci şi între instituţii
• pot fi: politice, religioase, economice, cultural-artistice, sportive
• relaţiile internaţionale reprezintă transpunerea în planul internaţional a funcţionării fireşti a raporturilor dintre oameni
• globalizarea nu se poate frâna – continuă să evolueze
• realitatea impune studierea relaţiilor internaţionale; acestea sunt studiate de 2 discipline importante

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

1. Elias, Juanita & Sutch, Peter (2007) International Relations. The basics, Routledge
2. Griffiths, Martin & O’Callaghan, Terry (2002) International Relations: the key concepts, Routledge: London
3. Weber, Cynthia (2006) International relations theory. A critical introduction, 2^ndedition, Routledge.
4. Wendt, Alexander (1992) Anarchy Is What States Make of it: Social Construction of Power Politics,International Organisation, 46: 2