Teoriile feministe au fost elaborate începînd cu anii 90 ai sec.XX și reflectă tendințele generale de evoluție a societății, axate pe principiile de gender.
Cele mai relevante elaborări au fost realizate de Ann Tickner, Sinty Enloe, Susan Strange, însă ideile acesteia din urmă sunt axate și pe tezele realismului structuralist.
Conform acestor concepții, relațiile internaționale sunt relații de conflict din cauza că au fost realizate de bărbați și pentru bărbați, cărora de la natură le este propriu un mod mai conflictual de comportament. Prin implicarea femeilor, relațiile internaționale pot primi un grad mai înalt de cooperare și, respectiv, poate scădea volumul lor conflictual.
În acest sens este important de a imprima relațiilor internaționale o distinctă fațetă umană și de a amplifica măsura lor morală. Reprezentantele acestor concepții de asemenea susțin oportunitatea implicării mai active a femeilor în politică și pentru a ilustra acest obiectiv aduc exemple de guvernare eficientă exercitate de femei. Concepțiile feministe cuprind 2 etape în evoluția lor:
1.anii 90 ai sec.XX, cînd relațiile internaționale erau supuse criticii pentru că sînt opera bărbaților.
2.primul deceniu al sec.XXI, cînd sînt propuse mecanisme de umanizare a relațiilor internaționale.
Așadar, teoriile feministe reflectă politicile de gender și sînt îndreptate spre modificarea caracterului relațiilor internaționale, în special prin implicarea activă a femeilor pentru a aprofunda cooperarea și reduce conflictualitatea.
