Terorismul internaţional. Grupări teroriste si forme de manifestare

Fenomenul terorismului, pericolul lui pentru societate, stabilitatea statelor şi a relaţiilor internaţionale, este reprezentat prin totalitatea delictelor, efectuate prin recurgerea la violenţă, pentru a produce teamă, frică de către indivizi sau grupuri special organizate.

In condiţiile actuale, terorismul este o metodă de atingere a scopurilor politice sau de o altă natură, dar care încă nu a căpătat o definiţie universal valabilă. In acest scop, vom prezenta în tabelul de mai jos câteva definiţii propuse de autorităţile Statelor Unite ale Americii:

Tabelul 1.

Definirea terorismului de către Agenţiile Statelor Unite ale Americii

Agenţia	Definiţia
1	2
1. Departamentul Apărării al SUA	Utilizarea premeditată a violenţei ilegale cu scopul provocării fricii, menite să constrângă sau să intimideze statele sau comunităţile în urmărirea scopurilor care sunt de obicei politice, religoase sau ideologice.
2. Biroul Federal de Investigaţii (Federal Bureau of Investigation -FBI)	Folosirea ilegală a forţei şi violenţei împotriva persoanelor sau proprietăţii în vederea intimidării sau constrângerii unui stat, unei populaţii civile, sau oricărei părţi din această categorie cu scopul încurajării intereselor politice sau atingerii obiectivelor sociale.
3. Departmentul de Stat	Violenţa premeditată şi motivată politic săvârşită împotriva scopurilor noncombatante de către grupări subnaţionale sau agenţi secreţi, intenţionate, de obicei, de a influenţa un public.

Sursa: Articolul „Terrorism: The Problems of Definition”, Center for Defense Information (CDI), 2003. http : //www .cdi.org/friendlyversion/printversion.cfm?documentID=1564#_edn5

 

Luînd în consideraţie dificultatea existenţei noţiunii fenomenului, ar fi mai rezonabil identificarea caracteristicilor terorismului.

Una din principalele caracteristici a fenomenului o formează folosirea cu premeditare a ameninţării cu violenţă. Dacă lipseşte acest element fapta respectivă nu se încadrează în categoria actelor de terorism.

O altă caracteristică a terorismului o alcătuieşte clandestinitatea. Necesitatea clandestinităţii reiese din natura acţiunii violente, întrucât teroriştii sunt nevoiţi să acţioneze acoperit pentru evitarea identificării lor de către forţele de ordine.

Practicarea în grup este, de asemenea, o caracteristică a terorismului. Grupurile teroriste creează, de obicei, o structură de susţinere din rândul simpatizanţilor şi al oamenilor, care au fost constrânşi să-i ajute. Fiind de obicei, restrânse ca număr, grupurile teroriste devin unităţi operative în cadrul unor organizaţii mai mari. In mod obişnuit organizaţiile teroriste impun membrilor săi constrângeri, dar apartenenţa la grup este pentru mulţi mai importantă decât scopurile politice ale grupului.^[1]

In documentele ONU, autorii precizează că una din cauzele care provoacă unele persoane la săvârşirea actelor teroriste rezidă în „legătura dintre dezvoltarea tehnică şi numărul populaţiei, ce dă naştere la necesităţi noi, cerinţe şi năzuinţe mari de către unele pături sociale şi refuzul altora de la pasivitate şi smerenie, care a dominat veacuri îndelungate”.

In rândul al doilea, este vorba despre popoarele care luptă pentru eliberare naţională şi din motivul dat recurg la terorism, popoare care nu doresc să suporte sărăcia, provocată de sistemul colonial, sau să fie izgoniţi de pe pământurile strămoşeşti. Autorii consideră că există şi premise psihologice, care duc direct sau indirect la efectuarea actelor de agresivitate.

Totodată literatura de specialitate indică la unele particularităţi, care servesc drept motiv la comiterea actelor de teroare:

• Tendinţa teroristului de a atrage atenţia opiniei publice la problema respecrtivă;
• Fanatismul lui ca rezultat al ideologiei extremiste;
• Tendinţa de a transforma incidentele locale în internaţionale;
• Absenţa încrederii în eforturile organizaţiilor internaţionale în ameliorarea problemelor concrete ce ţin cont de problemele etnice, sociale, economice şi criminale;
• Imbunătăţirea legăturilor de transport între continente, posibilitatea de a pleca în termene scurte peste hotarele statului dat în alt stat, evitarea pedepsei pentru săvârşirea actelor teroriste;
• • Diferenţa sistemelor politice şi vieţii sociale, eforturile spre o viaţă mai bună, imposibilitatea plecării libere după hotarele statului.

Conform „Dicţionarului juridic”, terorismul este „o infracţiune contra securităţii publice ce rezidă în săvârşirea unor explozii, incendii sau altor acţiuni care creează pericolul decesului oamenilor, în cauzarea unui prejudiciu material considerabil sau survenirea altor urmări sociale nefavorabile, dacă aceste acte sunt săvârşite în scopul încălcării securităţii publice, intimidării populaţiei sau cu scopul de a influenţa organele puterii de stat în luarea unor decizii, precum şi în pericolul săvârşirii actelor menţionate în aceleaşi scopuri”.

Grupări teroriste şi forme de manifestare

Terorismul modern oferă practicanţilor săi multe avantaje, unul dintre ele este numărul infinit de ţinte. Ei îşi aleg ţinta şi determină unde, cînd şi cum să atace. Numărul posibilităţilor le oferă teroriştilor o înaltă posibilitate de succes cu risc minimal .

Grupările teroriste se organizează în dependenţă de 3 categorii de motivaţii: raţionale, psihologice şi culturale.

• Terorismul raţional chibzuieşte cu atenţie lucrurile, proiectele şi opţiunile, făcînd şi o analiză a beneficiului. El caută să determine dacă sunt căi mai puţin costisitoare şi mai eficace decât terorismul în vederea realizării scopului urmărit. Pentru a-şi asuma riscul, el cântăreşte capacităţile defensive ale ţintei împotriva capacităţilor sale de atac.
• Motivaţia psihologică a terorismului derivă din nemulţumirea personală de viaţa sa. El îşi găseşte sensul vieţii în terorism. Teroriştii nici nu admit gândul, că ei nu au dreptate şi că opiniile altora ar fi adevărate. Ei atribuie numai motive negative la toţi din afara grupului lor.
• Motivaţia culturală se explică prin faptul că, prin definiţie culturile formează valori şi îi împing pe oameni, pentru observatorii străini, la acţiuni care par fără sens. Tratarea vieţii, în general, şi a vieţii individuale, în special, este o caracteristică de ordin cultural, care are o legătură strânsă cu terorismul. Teroriştii pot fi gata să-şi sacrifice viaţa pentru organizaţia şi cauza acesteia. Vieţile altora, fiind totalmente negative în sistemul de valori al teroriştilor, pot fi distruse cu puţine sau chiar fără remuşcări.

Religia poate fi cea mai volatilă din identificatorii culturali, fiindcă ea atinge valori supreme. Terorismul în numele religiei poate fi extrem de violent. De aceea, terorismul religios, deţine o actualitate majoră în diversa clasificare a fenomenului terorismului.

În multe lucrări specialiştii clasifică terorismul în mod diferit, dar în linii generale, o atenţie mai deosebită îi revin următoarelor sale forme de manifestare:

1. Terorismul religios – este multilateral, unde sunt incluse multe grupări islamice (şiiţi, suniţi, vahhabiţi), pentru care este caracteristic: majoritatea membrilor fac parte din păturile sărace, în special din localităţile rurale; un mare fanatism, pregătirea permanentă de a se sacrifica pentru ideile islamice. În practică, aceste trăsături se manifestă cu efectuarea actelor teroriste în locuri aglomerate, în urma cărora sunt pricinuite mari distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. În ultimul timp actele teroriste sunt îndeplinite de aşa-numiţii „camicadze”.

Un loc deosebit în prezent îl ocupă mişcarea fundamentalist islamică cu orientare şiită, care prin „războiul sfînt” atrage ţările arabe în care predomină religia islamică, cu legile şeriatului şi dispoziţiile Coranului. Fundamentaliştii se orientează la modelul iranian, format de Imamul Homeni şi „garda revoluţiei islamice” în anul 1979. Terorismul religios se adresează faţă de sionism, Israel, şi înaintează ideea nimicirii statalităţii ţării date.

Islamiştii mai activ şi mai insistent decât alte puteri politice apelează la starea de spirit şi lipsurile maselor din ţările islamice unde naţionalismul şi şovinismul s-a transformat într-o trăsătură a spiritelor populare. Fundamentalismul islamic a devenit în regiunea dată o mişcare de opoziţie nu numai regulilor tradiţionale, dar şi reformelor democratice, în cadrul căruia activează mai multe mişcări, organizaţii şi grupări: În Egipt – „Fraţii Musulmani”; în Algir – „Frontul de eliberare islamică”; în Iordania – „Luptătorii Alahului”; în Liban – „Herbollah”; în Sudan – „Frontul naţional islamic”; în Yemen – „Ali-Islab” etc. Aceste grupări au în structura lor aşa- numiţii „afganezi” – proveniţi din ţările arabe, care au primit o pregătire specială pe care au primit-o în Afganistan, Bosnia, Serbia, Caucazul de Nord în detaşamentele de gherilă musulmană.

1. Terorismul politic – se caracterizează printr-un şir de grupări şi organizaţii, care prin metode violente, inclusiv şi acte teroriste subminează statalitatea regimurilor, care se află la conducerea ţării date, ruperea relaţiilor dintre state, înlăturarea anumitor lideri politici.

„Frontul naţional de salvare”(Libia), „Congresul naţional al Iracului”, şi alte formaţiuni extremiste activează – împotriva regimului lui S. Husein; în scopul efectuării complotului militar, care trebuia să înceapă cu asasinarea liderului M. Caddafi. Organizaţiile sioniste „Guş Amuni”, „Kah”, „Kahane Hai”, „Aeal” sistematic săvârşesc acte teroriste îndreptate împotriva membrilor organizaţiilor din ţară, care pledează pentru ameliorarea paşnică a conflictului palestino-israelian.

Aşa, la 4 noiembrie 1995, în Ierusalim a fost asasinat prim-ministrul Israelului Jitzhac Rabin, ca „trădător al intereselor poporului evreesc”; la 6 octombrie 1981, preşedintele Republicii Arabe Egipt – Muhammed Anvar El Sadat; la 22 mai 1991, candidatul la funcţia de preşedinte al Indiei – Radgiv Gandi; la 1 ianuarie 1993, Preşedintele Republicii Şri-Lanca –

Ranasinghe Premidasa; doctorul Martin Luther King -personalitate proeminentă a mişcării de emancipare a negrilor în S.U.A., etc.

Terorismul etnic se caracterizează prin folosirea metodelor teroriste a participanţilor la mişcările de eliberare naţională şi autodeterminare statală. Numeroşi specialişti în domeniul dat sunt de părerea că grupările date sunt „terorişti separatişti”.

1. Terorismul statal sau efectuat de către structurile de stat. Adunarea Generală ONU, în anul 1984, a primit rezoluţia: „Cu privire la neadmiterea politicii terorismului statal şi a acţiunilor statelor, care sunt îndreptate la subminarea structurilor statale obşteşti în alte state suverane”. Terorismul statal se poate califica după următoarele forme:

• intervenirea statelor în rolul de organizator al actelor teroriste sau activitatea

organizaţiilor teroriste;

• comiterea actelor teroriste de către serviciile speciale secrete a unui stat, iar uneori şi

intervenirea forţelor militare a unui stat.

Terorismul de stat spre deosebire de alte forme de terorism este cel mai politizat. De multe ori subiecţii lui motivează că măsurile efectuate sunt îndreptate spre asigurarea intereselor statului în cauză, fără a ţine cont de interesele altor subiecţi ai relaţiilor internaţionale.

La fel terorismul de stat este considerată acea formă, prin care statul foloseşte împotriva concetăţenilor săi violenţa ascunsă, caracteristică statului centralizat, injust, totalitar şi responsabil de acţiunile sale ca un veritabil terorist.

Gravitatea deosebită a acestei forme de terorism constă şi în faptul că ea poate prejudicia în cel mai înalt grad pacea, securitatea şi stabilitatea mondială.

1. Terorismul aerian – sub această noţiune se subînţelege amestecul ilegal în activitatea aviaţiei internaţionale civile cu comiterea cazurilor de omucidere, aplicarea substanţelor explozive sau a armamentului de foc, îndreptat împotriva navelor aeriene civile, echipajelor, pasagerilor, utilajului şi încăperilor aerogărilor. La aşa gen al terorismului, destul de des apelează organizaţiile: „ABU NIDAL”, „Organizaţia 15 mai”, „Organizaţia luptei înarmate a arabilor” (cunoscută ca grupa lui Carlor – unul din cei mai cunoscuţi terorişti din lume) etc.
2. Terorismul maritim. In conformitate cu Convenţia de la Geneva „Cu privire la dreptul Maritim” de la 24 aprilie 1958, sub actele de piraterie se subînţelege „… acte nelegitime de violenţă, furt, care se înfăptuiesc în marea deschisă şi sunt îndreptate împotriva unui vas sau a unui aparat de zbor sau împotriva persoanelor şi averii, care se află pe vasul lor”. Obiectele de atac ale piraţilor se consideră şi porturile, şi construcţiile pe ţărm, fiindcă ele pot fi folosite în calitate de obiecte pentru reţinerea ostaticilor.

În anii 1985 acte de piraterie au comis „Frontul de Eliberare a Palestinei”, condus de Abu Abbasem. Grupa de luptători sub masca de turişti au pătruns pe vaporul de pasageri „AKILLE LAURO”, care efectua un cruiz pe Marea Mediterană. Capturînd vasul marin, teroriştii au acceptat să-l elibereze cu condiţia eliberării din închisoarea din Italia pe câţiva membri ai grupului dat. Unul din pasageri a mers în întâmpinarea teroriştilor: ei au debarcat în Egipt şi au plecat pe calea aerului în una din ţările africane. Dar au fost capturaţi de avioanele de luptă a SUA şi întoarse în Italia, unde toţi membrii grupului au fost arestaţi. Pentru acordul ca Italia să nu fie inclusă în zona de activitate a „Frontului” lui Abu Abbasem i s-a permis întoarcerea în Irak.

În ţările CSI tot au loc acte de piraterie, aşa, de exemplu, în ianuarie 1996 un grup de luptători ceceni au luat în Turcia, în portul Trabzon paromul „Evrazia”, avînd la bord turişti din Federaţia Rusă şi Ucraina. După datele reprezentanţilor serviciilor speciale turceşti, teroriştii s-au predat după ameninţările făcute de către ei că se răzbună cu rudele apropiate ale teroriştilor.

1. Terorismul tehnologic (informaţional)

Civilizaţia contemporană întruneşte tehnologii înalte ale schimbului informaţional:

• computere şi sistemele specializate create pe baza lor – bancare, bursiere, arhive, de cercetări, de conducere;

• mijloace de comunicare de la sateliţii televiziunii şi comunicaţiei până la radiotelefoanele celulare.

Un rol deosebit îl au reţelele informaţionale internaţionale electronice – reţelele globale ale agenţiilor informaţionale, centrele computerizate de radioteleviziune, complexele editoriale. Aceşti „ganglioni nervoşi” ai comunităţii mondiale vor deveni ţinte de perspectivă pentru terorismul de generaţie nouă. Folosind noile tehnologii informaţionale, scad cheltuielile financiare. Astfel, terorismul tehnologic (informaţional) devine un real pericol pentru societate.

Terorismul la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI.

În secolul 20 asistăm la schimbări majore în utilizarea şi practicarea terorii. Progresele tehnologice, aşa ca armele automate şi compacte, explozivele de detonare electrică, au conferit teroriştilor o nouă mobilitate şi fatalitate, la fel ca şi creşterea călătoriilor aeriene care au generat noi metode şi oportunităţi.

Unele din cele mai distructive organizaţii care s-au angajat în terorism au posedat o ideologie religioasă fundamentală. (ex. Hamas şi al-Qaeda).

La sfârşitul secolului 20, SUA a suferit câteva acte de violenţă teroristă comise de către naţionaliştii din Puerto Rico (aşa ca FALN) şi organizaţii străine.

Cel mai considerabil act de terrorism internaţional a avut loc la 11 Septembrie, 2001 într- o serie de atacuri coordonate asupra Statelor Unite ale Americii, prin care teroriştii islamici au deturnat liniile aeriene civile şi le-au utilizat în atacarea turnurilor World Trade Center din New York City şi Pentagon din Washington, DC.

Alte atacuri majore au avut loc, de asemenea în New Delhi (a fost atacat Parlamentul Indiei); atacul din Bali cu bombe; bombardarea metroului din Londra; bombardarea trenurilor în Madrid şi cele mai recente atacuri în Mumbai (hoteluri, staţie de tren, centru evreiesc).

Epicentrul operaţional şi strategic al terorismului Islamic este centrat acum în mare parte în Pakistan şi Afganistan.

 

^[1] O.Balan. Terorismul – crimă internaţională. Chişinău, 1998, p.47-48