Astăzi, la început de secol XXI, când tehnologia şi mass-media nu au graniţe, procesul evolutiv al societăţii umane determinat de globalizarea informaţională şi economică, poate avea efecte benefice pentru anumite zone defavorizate de pe glob. Totuşi, conducerea – sistemul politic al ţărilor nedemocratice din aceste zone se opun procesului de modelare după modelul occidental, considerând că aplicarea acestuia (în special pentru dogmele şi cutumele islamului) va avea un efect distructiv. Astfel, aceste ţări încearcă să lupte împotriva acestui proces de democratizare şi cum un război modern (clasic) este foarte costisitor, nu va putea exista o confruntare armată de durată. Decalajul este elocvent. Balanţa se înclină net în favoarea Occidentului.
În aceste condiţii, adepţii radicali ai Islamului, pentru că trebuie să facem distincţie între Islamul practicat de mulţi europeni sau americani loiali valorilor democraţiei şi „Islamul urii, intoleranţei şi crimei”, au abordat acest conflict asimetric prin terorism, crimă organizată, diversiune, sabotaj sau spionaj.
Terorismul este el însuşi un sistem aparent haotic şi aleatoriu de acţiuni asimetrice, adaptate şi rapide (surprinzătoare). Evenimentele din 11 septembrie 2001, 07 iulie 2005 şi alte acţiuni atipice şi asimetrice, de o amploare şi o violenţă deosebită, săvârşite în condiţii aparent ilogice, de autori greu de identificat şi localizat, au dus la o reacţie în lanţ a comunităţii internaţionale, la schimbări esenţiale, atât în plan mental cât şi acţional, care vizează percepţia reală a fenomenului terorist şi astfel, limitarea vulnerabilităţilor faţă de acţiunile acestuia[1], în aşa denumitul război împotriva terorismului.
Asimetria este la fel de veche ca şi războiul dar, este importat să înţelegem în profunzime fenomenul terorist pentru a putea reduce din aceste vulnerabilităţi.
Terorismul se manifestă din ce în ce mai mult, ca o formă nouă de conflict şi este rezultatul schimbărilor care au avut loc pe plan internaţional dar şi în urma revoluţiei tehnologice din ultimele decenii. Acesta reprezintă o formă de război (conflict) neconvenţional, purtat fără nici un fel de reguli sau limitări impuse de dreptul internaţional sau religie.
Acest tip de război, de generaţia a patra[2], aşa cum îl caracterizează William Lind şi cei patru colaboratori ai săi întru-un studiu publicat încă din octombrie 1989, anunţă schimbări fundamentale în teoria şi arta de a purta războaie. Studiul lui Lind a demarat prin a explica primele generaţii de războaie.
Prima generaţie, era caracterizată de moscheta cu ţeavă neghintuită, cea mai primitivă armă de foc individuală. A fost epoca marilor desfăşurări de trupe: soldaţii erau ordonaţi rigid în linii şi coloane, pentru ca puterea de foc să fie maximă. (însă şi pierderile erau pe măsură)
Cea de a doua generaţie a apărut ca urmare a dezvoltării cunoscute în domeniul armamentului şi al mijloacelor de luptă. Se utilizau armele semiautomate, tunurile şi mai târziu mitralierele şi avioanele, iar infanteria a cedat rolul principal artileriei.
Tacticienii nemţi au făcut să apară şi cea dea treia generaţie de războaie şi nu atât datorită tehnologiei cât unei noi gândiri – războiul de mişcare – care nu urmărea distrugerea inamicului ci încercuirea sa prin manevre rapide care să nu-i lase altă ieşire decât capitularea. În consecinţă apărătorul a apelat la ripostele ofensive ale apărării. Noile tactici şi-au găsit pe deplin aplicarea în al doilea Război Mondial după dezvoltarea tancurilor şi a celorlalte maşini de luptă blindate.
A urmat Războiul Rece, considerat de unii analişti ca fiind cel de-al „treilea război mondial”, în care confruntarea militară dintre cei doi poli de putere a fost înlocuită cu un duel al nervilor, pe fondul şantajului reciproc cu apocalipsa nucleară.
Chiar dacă au mai existat şi conflicte armate, fie ele locale sau regionale, teoria generală privind ducerea acţiunilor militare nu a mai făcut progrese.
Noile conflicte din generaţia a patra se disting prin câteva elemente de bază:
- „câmpul de luptă” va include, probabil, întreaga societate (marile organizaţii teroriste sunt reţele de dimensiuni planetare ale căror activităţi se întind din Afghanistan până în Marea Britanie şi SUA);
- reducerea dependenţei luptătorului de logistica centralizată şi capacitatea acestuia de a se întreţine şi a pregăti lupta pe seama terenului (nedelimitat) şi chiar a inamicului;
- utilizarea forţelor reduse, foarte mobile şi specializate;
- scopul va fi prăbuşirea inamicului şi nu distrugerea sa fizică;
- nu va mai existe câmpul de luptă sau fronturi delimitate;
- distincţia dintre pace şi război va fi estompată până la dispariţie;
- pregătirea amănunţită şi de durată a operaţiilor (atentatele din 11 septembrie au fost pregătite pe o perioadă mai mare de un an de zile);
- pentru că nu vor mai exista zone de conflict bine delimitate ţintele şi modalităţile de lovire vor fi foarte variate;
- distincţia dintre civili şi militari ar putea dispărea.
Atacurile din 11 septembrie 2001, ca şi răspunsul prompt, înalt tehnologizat şi precis al americanilor, constituie un exemplu de ceea ce înseamnă un război de generaţia a patra. Aici se naşte conceptul de asimetrie.
Cu toate acestea conceptul de asimetrie a apărut timid în SUA după războiul din Golf din 1991, iar din 1997 a apărut chiar şi în rapoartele anuale către Congres şi către secretarii apărării, în care se specifica faptul că dominaţia în zona militară convenţională determină adversarii să caute mijloace asimetrice pentru a ataca forţele militare, interesele americane şi pe cetăţenii acestei ţări. Ei vor încerca să caute căi şi modalităţi de aşi concentra eforturile împotriva puntelor slabe sau vulnerabile.
Includerea conceptului în documente oficiale arată că se impune necesitatea aprofundării studiului în domeniul riscurilor asimetrice.
Cel de-al „patrulea război mondial”, aşa cum este denumit de unii specialişti războiul împotriva terorismului, vrea să fie prin excelenţă asimetric prin[3]:
- asimetria metodei – care presupune utilizarea de concepte operaţionale şi principii tactice la care inamicul nu este pregătit să răspundă;
- asimetria fizică – în cadrul căreia raportul de forţe şi mijloace este net în favoarea unuia dintre beligeranţi;
- asimetria temporală – se manifestă prin limite fizice şi volitive ale beligeranţilor în derularea conflictului;
- asimetria organizaţională – apare ca urmare a eficacităţii structurilor de cercetare, comandă-control şi execuţie a unei părţi în raport cu cele ale adversarului;
- asimetrie tehnologică – materializată prin superioritatea unuia dintre beligeranţi, determinată de înzestrarea cu tehnică mult mai performantă;
- asimetria obiectivelor urmărite – care presupune riscuri şi costuri mari din partea actorului aflat în conflict şi care are obiective importante de îndeplinit.
Asimetria metodei presupune utilizarea de strategii, tactici şi mijloace neconvenţionale – terorismul încearcă să ocolească total forţele militare ale inamicului şi să lovească direct ţintele civile, prin atacuri surprinzătoare şi mai degrabă adecvate decât rapide; acesta caută să evite spaţiul de luptă în care „inamicul” este imbatabil şi preferă să lovească cu mijloacele pe care şi le poate procura fără costuri prea mari pe seama acestuia (îl loveşte cu propriile arme); urmăreşte obţinerea unor distrugeri materiale considerabile ori efecte psihologice în masă (să ne amintim că la 11 septembrie 2001 prin planificarea atentatelor de la World Trade Center s-a realizat transmiterea primului atentat terorist în direct – lovirea celui de-al doilea turn – tocmai pentru amplificarea fricii şi a stării de incertitudine); perfecţionarea continuă a mijloacelor tehnice de răspândire a terorii, racolând pentru aceasta specialişti în comunicaţii şi oameni de ştiinţă; tot mai multe organizaţii teroriste au site-uri pe Internet prin intermediul cărora îşi fac propagandă – astfel, cu resurse limitate se obţin rezultate importante în manipularea populaţiei sau crearea unei stări de incertitudine;
Aceste ţări nedemocratice, aşa cum am amintit mai sus, încearcă să lupte împotriva acestui proces de democratizare şi cum un război modern (clasic) este foarte costisitor, nu va putea exista o confruntare armată de durată. Decalajul – asimetria fizică este elocventă.
Terorismul poate fi considerat ca făcând parte din categoria conflictelor asimetrice, deoarece, reprezintă o formă clandestină de război, nedeclarat, purtat fără nici un fel de reguli sau limitări umanitare, încearcă să folosească chiar forţa adversarului împotriva acestuia, nu are o bază naţională, atacă direct cultura inamicului, are capacitatea de a purta un război psihologic sofisticat[4], foloseşte libertatea de mişcare şi alte drepturi ale democraţiei, chiar în timp ce se străduiesc să le submineze, atacă fără discriminare sau în ultima vreme preferă instituţiile şi chiar populaţia civilă nevinovată şi fără protecţie.
Abordările asimetrice sunt, deci, încercări de a înşela, dejuca sau submina puterea unor „actori” şi de a-i exploata punctele slabe, folosind metode care diferă semnificativ de metodele la care celălalt actor se aşteaptă.
Abordările asimetrice folosesc tactici noi şi netradiţionale, arme sau tehnici diferite şi pot fi aplicate la toate nivelurile războiului – strategic, operativ şi tactic – precum şi în întreg spectrul operaţiilor militare[5].
Terorismul este esenţialmente o strategie bazată pe impactul psihologic. Toate tehnicile şi formele de luptă conţin un element psihologic important. Acţiunea psihologică, vizează atât scăderea moralului „inamicului”, diminuarea capacităţii de rezistenţă psihică, la nivelul persoanelor, grupurilor de interese şi chiar a naţiunilor, cât şi întărirea încrederii în forţele proprii şi a voinţei de a lupta. Voinţa de a lupta a teroristului este dusă, uneori, până la un fanatism dincolo de orice închipuire. Teroriştii sinucigaşi, sunt în stare să devină, ei înşişi, adevărate bombe. Martiriul pare a fi o cale sigură de acces spre paradis pentru teroriştii musulmani.
Dacă în mod tradiţional organizaţiile teroriste aveau o structură piramidală, revoluţia informaţională şi nu numai, a favorizat apariţia formelor de organizaţie de tip reţea. Prin apariţia reţelelor puterea migrează spre actorii nestatali, care sunt capabili să se organizeze în reţea. Aceşti actori (organizaţiile teroriste spre exemplu) se constituie sau îşi modifică structura pe grupuri dispersate, care comunică între ele, se coordonează şi se conduc într-o manieră similară reţelelor de Internet – asimetria organizaţională. De aici şi denumirea de NETWAR – în care protagoniştii folosesc structuri organizatorice sub formă de reţea şi au la bază doctrine, strategii şi tehnologii moderne, adaptate epocii informaţionale. Acestea sunt gândite pentru a fi mult mai eficiente în realizarea unei lovituri decât sistemele ierarhizate
Din această perspectivă asistăm la apariţia a două probleme: asimetria ameninţărilor şi la dificultatea combaterii acestui tip de organizaţie.
Ameninţările epocii informaţionale vor fi cu siguranţă mai difuze, dispersate, multidimensionale şi mai ambiguu, comparativ cu ameninţările tradiţionale.
Iar, pentru anihilarea acestor ameninţări la adresa securităţii internaţionale, este nevoie de înfiinţarea unor noi structuri naţionale şi internaţionale care la rândul lor să acţioneze, tot asimetric, la scara întregii societăţi pe trei principale planuri:
- dezvoltarea unui mediu legislativ care să permită autorităţilor să lupte eficient pentru reducerea activităţilor criminale şi extremiste;
- cooperarea internaţională;
- sprijinirea oamenilor de ştiinţă în descoperirea unor arme, mijloace, tactici şi strategii adecvate.
Aceste structuri trebuie să fie similare cu cele ale grupurilor teroriste: unităţi de recunoaştere; forţe de reacţie rapidă; unităţi de diversiune; de propagandă; de pregătire; de conducere; financiare; de suport logistic şi eventual medicale.
Acţiunile de combatere vor avea în sprijin arme şi sisteme de supraveghere şi nimicire high-tech (înaltă tehnologie) ceea ce presupune asimetria tehnologică – materializată prin superioritatea unuia dintre beligeranţi, determinată de înzestrarea cu tehnică mult mai performantă.
Asimetria se observă deci, în mijloacele folosite care fac ca tehnologiile de vârf să fie adaptate unor astfel de conflicte.
De asemenea, mediatizarea acţiunilor va suferi din punct de vedere al oportunităţii datelor transmise publicului larg, ţinând cont de necesitatea unei protecţii deosebite oferite forţelor proprii.
Subliniind ideea asimetriei, este important să amintim volumul intitulat „Războiului viitorului, viitorul războiului” în care autorii îl citează pe Soїda Bédar şi care consideră că strategia militară pune în relief trei niveluri de confruntare[6]:
- • simetria, care presupune opoziţia armată a două forţe aproximativ egale ca dezvoltare, compunere şi dotare;
- • disimetria, care propune superioritatea cantitativă şi/sau calitativă a uneia dintre părţi;
- • asimetria, care presupune obţinerea unui avantaj exploatând slăbiciunile şi vulnerabilităţile adversarului şi evitând punctele lui forte.
Asimetria există de când există şi războiul, deci, nu este un fenomen nou iar lumea nu va scăpa de asimetrii sau disimetrii, de fundamentalism extremist sau crimă organizată, dar cu toate acestea se impune necesitatea aprofundării studiului în domeniul riscurilor asimetrice deoarece practica ultimilor ani a confirmat că terorismul internaţional este în mod cert, cel mai mare risc pentru siguranţa şi securitatea globală în secolul în care de-abia am intrat.
[1] Simileanu, V., Asimetria fenomenului terorist, Bucureşti, Editura TOP FORM, 2003, p.91
[2] Antonescu, A., Noile feţe ale războiului, în Revista Lumea , Nr.3/2004, p.31
[3] Simileanu, V., Asimetria fenomenului terorist, Bucureşti, Editura TOP FORM, 2003, p.42
[4] Antonescu, A., Noile feţe ale războiului, în Revista Lumea, Nr.3/2004, p.32
[5] Simileanu, V., Asimetria fenomenului terorist, Bucureşti, Editura TOP FORM, 2003, p.39
[6] Mureşan, M., Văduva, G., Războiul Viitorului, viitorul războiului, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2004, p.261
