Uniunea Europeană este construită într-un sistem instituţional unic în lume. Statele membre delegă anumite atribute de suveranitate unor instituţii independente, care reprezintă interesele Uniunii în ansamblul ei, ale statelor ei membre şi ale cetăţenilor săi.

În mod tradiţional, Comisia apăra interesele uniunii în ansamblul său, în timp ce fiecare guvern naţional este reprezentat în Consiliu, iar Parlamentul European este ales în mod direct de către cetăţenii statelor membre. Democraţia şi supremaţia legilor sunt aşadar pilonii structurii. Acest „triunghi instituţional” este flancat de alte două instituţii: Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi. Alte cinci instituţii completează sistemul.

Instituţiile Uniunii Europene

Parlamentul European

Ales la fiecare 5 ani prin sufragiu universal, Parlamentul European reprezintă expresia voinţei democratice a celor 374 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene. Principalele partide politice din statele membre sunt reprezentate în Parlament, unde activează în grupuri politice pan-europene. Numără 626 de membri.

Parlamentul are trei funcţii esenţiale:

1. Împarte funcţia legislativă cu Consiliul European: de exemplu adoptarea legislaţiei europene (directive, regulamente, decizii). Implicarea sa în procesul legislativ garantează legitimitatea democratică a textelor adoptate;
2. Împarte autoritatea bugetară cu Consiliul, putând aşadar să influenţeze cheltuielile UE. La sfârşitul procedurii adoptă bugetul în ansamblul său;
3. Exercită controlul democratic asupra Comisiei. Aprobă nominalizarea comisarilor şi are dreptul de a cenzura Comisia. De asemenea, exercită controlul politic asupra tuturor instituţiilor.

 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul European)

Consiliul este principala instituţie cu putere decizională a Uniunii. Reuneşte în mod regulat reprezentanţii fiecărui stat membru, la nivel ministerial. În funcţie de problemele aflate pe agendă, Consiliul se întruneşte în diferite compuneri: afaceri externe, finanţe, educaţie, telecomunicaţii, etc.

Consiliul are o serie de responsabilităţi cheie:

1. Este autoritatea legislativă a Uniunii; pentru anumite domenii comunitare, exercită puterea legislativă împreună cu Parlamentul European;
2. Coordonează politicile economice majore ale statelor membre;
3. Încheie pe seama Uniunii acorduri internaţionale cu unul sau mai multe state ori organizaţii internaţionale;
4. Împarte autoritatea bugetară cu Parlamentul;
5. Ia deciziile necesare adoptării şi implementării politicii externe şi de securitate comune, pe baza directivelor generale stabilite de Consiliul European;
6. coordonează activităţile statelor membre şi adoptă măsurile din domeniul poliţiei şi cooperării judiciare în problemele penale.

Adoptarea deciziilor Consiliului necesită unanimitatea sau majoritatea calificată pentru problemele fundamentale, precum primirea de noi state membre, modificarea tratatelor sau lansarea unei politici comunitare.

Preşedinţia Consiliului se asigură prin rotaţie, timp de şase luni, de câte un stat membru. 

Comisia Europeană

Comisia Europeană concretizează şi susţine interesul general al Uniunii. Preşedintele şi membrii Comisiei sunt desemnaţi de către statele membre, după ce au fost aprobaţi de către Parlamentul European.

Comisia este „motorul” sistemului instituţional comunitar:

1. Are dreptul să iniţieze proiecte de legi, pe care le prezintă Parlamentului şi Consiliului;
2. Fiind organul executiv al Uniunii, este responsabilă pentru implementarea legislaţiei europene (directivele, regulamentele şi deciziile), bugetului şi programelor adoptate de către Parlament şi Consiliu;
3. Este “gardianul” Tratatelor şi, împreună cu Curtea de Justiţie asigură aplicarea corectă a legislaţiei comunitare;
4. Reprezintă Uniunea pe plan internaţional şi negociază acordurile internaţionale, în special în domeniul schimbului economic şi cooperării.

Comisia este structurată din punct de vedere ierarhic, pe două paliere: primul grupează Colegiul celor 20 de comisari, câţi are Comisia în prezent, iar pe al doilea palier se află cei peste 13.000 de membri ai personalului permanent care lucrează la Bruxelles, grupaţi în 23 departamente sau Directorate Generale.

Comisarii sunt resortisanţi ai statelor membre şi sunt desemnaţi în funcţie, pe criterii de competenţă. În îndeplinirea îndatoririlor, ei nu trebuie să solicite şi nici să accepte instrucţiunile vreunui guvern sau partid şi trebuie să se abţină de la orice incompatibilitate cu caracterul funcţiei. La rândul lor, statele membre se angajează să respecte acest caracter şi să nu caute să influenţeze membrii Comisiei în exercitarea atribuţiilor. De asemenea, comisarilor le este interzis ca, pe timpul exercitării mandatului, să realizeze orice activitate profesională remunerată sau nu. La instalare ei îşi iau angajamentul de a respecta, pe durata exercitării funcţiei şi după aceea, obligaţiile decurgând din însărcinarea avută, în special datoria de onestitate şi de prudenţă în ceea ce priveşte acceptarea de anumite funcţii şi avantaje. Comisarii sunt numiţi, începând cu 1995, pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit. Guvernele statelor membre, în consultare cu Preşedintele Comisiei anterior desemnat – prin acordul comun al guvernelor şi după consultarea Parlamentului – desemnează celelalte personalităţi pe care intenţionează să le numească în calitate de membri ai Comisiei. Preşedintele şi membrii Comisiei sunt supuşi împreună, colectiv, votului de aprobare din partea Parlamentului. După aceasta aprobare ei sunt numiţi, de comun acord, de guverne. Comisia trebuie să  cuprindă cel puţin un resortisant de fiecare stat membru, fără ca numărul membrilor având naţionalitatea unui stat să fie mai mare de 2.

Organele comunitare de jurisdicţie:

• Curtea de Justiţie şi Curtea de primă instanţă

Curtea Europeană de Justiţie asigură interpretarea uniformă şi aplicarea efectivă a legislaţiei europene. Are jurisdicţie în disputele implicând statele membre, instituţiile comunitare, companiile şi cetăţenii.

Curtea de primă instanţă a fost înfiinţată în 1989.

• Curtea de Conturi

Curtea de conturi garantează în faţa Consiliului şi a Parlamentului corectitudinea gestionării fondurilor europene. Curtea verifică dacă toate veniturile Uniunii au fost realizate, cheltuielile s-au făcut într-o manieră legală şi raţională, iar managementul financiar al bugetului Uniunii a fost corect. Are sediul la Luxemburg.

• Banca Centrală Europeană

Stabileşte şi implementează politica monetară europeană. Conduce operaţiile de schimb extern şi asigură funcţionarea normală a sistemelor de plată.

• Comitetul Economic şi Social

Reprezintă punctele de vedere şi interesele societăţii civile organizate în raport de Comisie, Consiliu şi Parlament. Comitetul trebuie consultat în chestiuni precum politica economică şi socială. Numără 222 membri.

• Comitetul Regiunilor

Asigură respectarea identităţilor şi prerogativelor regionale şi locale. Este consultat în probleme precum politica regională, mediu şi educaţie. Este alcătuit din 222 reprezentanţi ai colectivităţilor locale şi regionale.

• Banca Europeană de Investiţii

Finanţează proiectele de investiţii ale Uniunii, în vederea dezvoltării echitabile a acesteia.

• Avocatul poporului (Ombudsman-ul European)

Toate persoanele fizice sau juridice (instituţii sau companii) rezidente ale Uniunii pot depune plângeri dacă consideră că drepturile lor au fost încălcate printr-un act de „proastă administrare” al unei instituţii sau organ european.

            Fiecare stat membru are o delegaţie naţională, Reprezentanţă Permanentă la Bruxelles şi acţionează ca un ambasador în UE. Reprezentanţa Permanentă este condusă de un  Reprezentant Permanent, de regulă un diplomat de cel mai înalt grad, ajutat de douăzeci-treizeci de oficiali, în cazul ţărilor mari. Cam jumătate din oficiali sunt aleşi din serviciul diplomatic, iar cealaltă jumătate din diferite ministere – Agricultură, Comerţ şi Finanţe. Şefii delegaţiilor se reunesc o dată pe săptămână în cadrul Comitetelor de Reprezentanţi Permanenţi. La reuniuni ambasadorii şi funcţionarii de stat pregătesc proiectele şi materialele pentru Consiliu.