Funcţionează din 1954, în virtutea unor prevederi ale tratatului privind autoapărarea colectivă semnat la Bruxelles, în 1948, de către Belgia, Franţa, Luxemburg, Marea Britanie şi Olanda. Astăzi cuprinde astăzi 10 membri: Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania.
Ca organizare internă, a adoptat un Consiliu şi un Secretariat, cu sediul la Bruxelles, şi o Adunare Parlamentară, care îşi desfăşoară lucrările la Paris.
Odată cu semnarea Tratatului Atlanticului de Nord, atribuţiile de apărare ale europenilor au fost transferate către NATO. UEO a fost reactivată abia în 1984, cu scopul de a construi o “identitate europeană de apărare comună”. Primele manifestări în sensul întăririi coloanei europene în cadrul NATO, promovate de ţările membre UEO, s-au făcut resimţite în 1987, când reprezentanţii ţărilor membre au adoptat Platforma asupra intereselor europene în materie de securitate.
Procesul a avansat odată cu hotărârea Consiliului European luat la Maastricht (decembrie 1991) de a întări politica de securitate europeană, invitând membrii Uniunii Europene să adere la UEO sau să ceară statut de observator, în timp ce alte ţări membre NATO erau invitate să devină membri asociaţi ai organizaţiei.
Membrii organizaţiei s-au întrunit în 1992 la Petersberg, lângă Bonn, pentru a consolida aspectul militar al cooperării; Declaraţia de la Petersberg consfinţeşte hotărârea membrilor de a pune în slujba UEO toate categoriile de forţe militare, în vederea desfăşurării misiunilor de “tip Petersberg” (operaţiuni umanitare şi de salvare, de menţinere a păcii). Prima acţiune în acest sens a avut loc în 1996, constând într-o intervenţie a UEO în regiunea marilor lacuri din Africa, pentru o misiune de evacuare, menţinere a păcii şi deminare.
Relaţiile între Uniunea Europeană şi UEO au fost clarificate prin Tratatul de la Amsterdam (1997) încheiat de şefii de state şi guverne ai ţărilor Uniunii Europene, care conţine prevederi clare:
- Scopul integrării UEO în Uniunea Europeană, dacă Consiliul European adoptă această decizie;
- Uniunea Europeană va apela la UEO în elaborarea şi implementarea deciziilor şi acţiunilor sale care au implicaţii în domeniul apărării.
Relaţiile între NATO şi UEO au dobândit un caracter permanent. Secretarul general al UEO participă regulat la reuniunile ministeriale ale Consiliului Nord-Atlantic, iar Secretarul NATO participă la reuniunile ministeriale ale UEO. Consiliile Atlanticului de Nord şi UEO se întâlnesc de cel puţin patru ori pe an. Un acord de securitate între cele două părţi facilitează schimbul de informaţii secrete; UEO are acces la sistemul integrat de telecomunicaţii NATO; secretariatele şi statele majore ale celor două organizaţii se consultă în mod regulat.
Din 1994, pentru a evita o dublare a capacităţilor, NATO a acceptat să pună la dispoziţie forţele şi mijloacele sale pentru operaţiuni UEO efectuate în aplicarea politicii sale externe şi de securitate.
UEO întreţine relaţii cu Rusia (de unde a beneficiat de imagini pentru centrul său de sateliţi), cu Ucraina, dar şi cu şase ţări mediteraneene (Algeria, Egipt, Israel, Mauritania, Maroc şi Tunisia)
Organizaţia nu deţine forţe permanente sau structuri de comandă militară proprii. Cu ocazia diverselor misiuni, statele membre pun la dispoziţie unităţi militare şi structuri de comandă proprii: Corpul Europan, Divizia multinaţionale (centru), Forţa amfibie anglo-olandeză, carterul General al Corpului I Armată germano-olandez, Forţa amfibie hispano-italiană.
Până în prezent, cele mai importante misiuni operaţionale ale UEO au fost:
- 1992: implicarea unor forţe navale pentru monitorizarea respectării rezoluţiilor Consiliului de Securitate ONU în Adriatica;
- 1995: acordarea de asistenţă Bulgariei, României şi Ungariei pentru a întări embargoul impus de ONU pe Dunăre (prin poliţie civilă, operaţiuni vamale);
- 1994: sprijinirea administraţiei Uniunii Europene instalată la Mostar, printr-un contingent de poliţie;
- 1997: desfăşurarea unei structuri multinaţionale de consiliere a poliţiei în spijinul Forţei multinaţionale de protecţie, creată în contextul crizei din Albania;
- 1999: iniţierea unei misiuni în sprijinul operaţiunilor de deminare din Croaţia.
