Pe planul schimburilor internaţionale, Marx acreditează ca validă teoria inechităţii, argumentând că ţările preponderent agrare, care exportau mărfuri intensive în muncă erau dezavantajate deoarece primeau mărfuri pentru care s-a cheltuit mai puţină muncă. Nu e cazul să insistăm asupra modului în care e văzut astăzi acest argument de către economişti ci doar să spunem că adesea e folosit ca argument politic chiar şi în zilele noastre. Ceea ce e interesant e că pentru Marx nici protecţionismul nu era o soluţie viabilă deoarece nu făcea altceva decât să sprijine alte categorii de capitalişti dezavantajând în egală măsură masele populare.
Marx utilizează şi în această problemă a relaţiilor internaţionale schema jocului cu sumă nulă, unde ceea ce câştigă cineva pierde celălalt, singura inter- relaţionare posibilă fiind conflictul. Astfel antagonismele dintre partenerii inegal dezvoltaţi sunt completate de lupta pentru împărţirea sferelor de influenţă dintre marile puteri. Această tendinţă spre expansiune a ţărilor capitaliste dezvoltate ar fi datorată tocmai contradicţiilor capitalismului la scară naţională.
