Publicat în

Vulnerabilităţi ale cadrului geopolitic contemporan

Vulnerabilităţile se asociază cu resursele materiale existente, condiţiile de mediu, cu multiple ipostaze ale naturii şi comportamentului actorilor statali şi nonstatali.

1. Resursele energetice şi de materii prime sunt, în general, limitate şi repartizate inegal pe suprafaţa planetei. Expansiunea industrială şi globalizarea economică acţionează ca devoratoare de materii prime şi produse energetice. Energetica se bazează pe combustibili fosili şi nucleari, nu pe resurse regenerabile. Cei mai mari consumatori sunt S.U.A., China şi U.E. Consumurile mondiale de ţiţei brut tind spre 50 milioane barili / zi (extracţie de 21 milioane de barili / zi din regiunea Golfului), încă de la începutul secolului XXI; cel de gaze naturale a atins aproximativ 2.500 miliarde m3 în 2000, la rezerve estimate de 160.000 miliarde m3. Consumul de cărbune solid a evoluat spre 2.200 milioane tone în 2000.

În regiunea Golfului se află peste 70% din rezervele petroliere ale lumii. Arabia Saudită dispune de 25% din rezervele mondiale, Irakul de 10%, Caspica şi Asia Centrală de 7%, iar Federaţia Rusă de aproximativ 5% (51 miliarde barili). Venezuela se detaşează cu 63 miliarde barili, Kuweitul cu 97 miliarde, Iranul cu 94 miliarde, Emiratele Arabe Unite cu 80 miliarde. Federaţia Rusă şi Arabia Saudită extrag în jur de 8 milioane barili / zi. În domeniul gazelor naturale, clasamentul resurselor este condus de Federaţia Rusă cu peste 47.000 miliarde m3, urmată de Iran – 24.000 miliarde m3, Qatar – 17.000 miliarde m3, Arabia Saudită – 6.000 miliarde m3, Emiratele Arabe Unite – 6.000 miliarde m3, S.U.A. şi Algeria – 5.000 miliarde m3, Venezuela, Nigeria, Irak, Indonezia, Australia, Malaiezia între 4.200 – 2.200 miliarde m3.

Suprafeţe împădurite acoperă 3.856,1 miliarde ha, dar tăierile masive şi abuzive s-au intensificat în America Latină, Africa şi Asia de Sud şi Est. Energiile noi (atomică, eoliană, solară, pe bază de hidrogen etc.) se dezvoltă într-un ritm inferior nevoilor de producţie. Competiţia pentru energie (hidrocarburi) pare a domina începutul de mileniu, cu polarizarea atenţiei pe statele Golfului, Bazinul Caspic, Siberia de Est şi de Vest, Africa de Vest, Asia de Sud-Est, nordul Americii de Sud, Canada etc. Interesant este că şi competiţiile şi conflictele internaţionale se concentrează în spaţiile respective.

2. Procurarea hranei este o problemă care preocupă, cu precădere, ţările suprapopulate sau sărace în resurse naturale din Africa şi Asia de Sud. Alături de lipsa de educaţie şcolară şi de asistenţă medicală calificată, foametea condamnă şi periclitează viaţa a peste 1 miliard de oameni (din cei peste 6 miliarde de locuitori ai planetei).

Resursele insuficiente de apă reprezintă o vulnerabilitate care afectează, în special, statele şi societăţile din Africa Sahariană, Orientul Apropiat şi Mijlociu sau Asia Centrală. Cele mai importante resurse de apă se plasează în Canada (2.850 km3), Papua Noua Guinee (810 km3), Norvegia, Noua Zeelandă, R. D. Congo etc. Resurse minime şi slabe au: Kuweitul (0,02 km3), Emiratele Arabe Unite, Mauritania, Libia, Iordania, Egipt, Yemen, Turkmenistan etc. Competiţia pentru resurse de apă opune, uneori, în forme violente, ca de pildă în Orientul Apropiat şi Mijlociu – Turcia, Siria, Israelul, Iordania şi Irakul.

3. Degradarea mediului continuă să afecteze grav echilibrele naturale ale Terrei. Cele mai simple exemple ale transformării decisive în intensitate şi extensiune a problemelor contemporane de mediu sunt cele referitoare la încălzirea globală şi la subţierea stratului de ozon. Încălzirea globală este provocată de acumularea, în atmosferă, a unor cantităţi periculoase de gaze (dioxid de carbon, metan, oxid de azot şi sulf, clorofluorocarbonaţi), ajungându-se, treptat, la producerea unui efect de seră (inclusiv la topirea catastrofală a calotelor polare, ridicarea nivelului mărilor, pierderea fertilităţii solurilor). Subţierea stratului de ozon permite razelor ultraviolete să determine efecte asemănătoare încălzirii globale.

4. Suprapopularea se manifestă cu pregnanţă în China, India, Asia de Sud-Est, Orientul Apropiat şi Mijlociu. Până spre 2050, actuala populaţie de 6 miliarde locuitori probabil se va dubla. Expansiunea demografică (cu urmări economice, şocuri – politice şi militare) se intersectează cu îmbătrânirea şi reducerea populaţiei în Federaţia Rusă şi chiar în S.U.A. ori U.E. Suprapopularea unor ţări şi regiuni, coroborată cu accentuarea sărăciei în spaţiile respective, alimentează valurile de emigranţi ce ameninţă să inunde U.E. şi S.U.A. Pe de altă parte, există legături directe între expansiunea demografică şi exploatarea sălbatică şi degradarea solurilor, defrişarea pădurilor, conflictele economice şi etno-culturale etc.

5. Bolile, sărăcia extremă, degradarea educaţiei etc. sunt tot atâtea vulnerabilităţi ale contemporaneităţii. Peste 50 milioane de oameni sunt atinşi de SIDA, cu precădere în Africa Subsahariană. Sporirea populaţiei în statele Golfului, Teritoriile Palestiniene, India, Bangladesh, Angola, R. D. Congo etc., combinată cu susţinerea actualelor sisteme de redistribuire a averii va continua să stimuleze instabilităţile locale şi regionale. În mod similar, depopularea unor teritorii întinse şi foarte bogate în resurse (în Siberia, de pildă), plasate în vecinătatea unor state în expansiune demografică (China) generează tot instabilitate politico-militară. Europa de Vest are o tendinţă de reducere şi îmbătrânire a populaţiei ce stimulează afluxul de emigranţi din lumea a treia, cu o multitudine de riscuri. S.U.A., însă, îşi menţin natalitatea convenabilă şi se preocupă de controlul emigraţiei (populaţia S.U.A. a sporit cu 130 milioane locuitori în 50 ani).

Dezechilibrele dintre statele bogate şi majoritatea statelor sărace afectează, atât economia mondială, cât şi stabilitatea socială în vaste spaţii din America Latină, Africa, Asia etc. în raport cu indicatorul Venit Naţional Brut (VNB). Grupul NAFTA (S.U.A., Canada, Mexic) are o cotă de 35,4% din VNB-ul mondial, Europa Occidentală – 27,6% şi Pacificul de Vest – 24,3%; America Centrală şi de Sud acoperă 4,2%; statele din Europa de Est şi fosta U.R.S.S. – 2,5%; Maghrebul şi Orientul Mijlociu -3%; Africa Subsahariană – 1%, Asia de Sud – 1,9%.

Investiţiile străine directe (I.S.D.) s-au diminuat într-o oarecare măsură, iar destinaţia lor parţial s-a modificat. La sfârşitul anului 2000, s-a consemnat o sumă de 1.500 miliarde de dolari, reducându-se la 534 miliarde de dolari, în 2002. Spre ţările dezvoltate s-au îndreptat, în 2000, 1.227 miliarde de dolari, spre America Latină, 95,4 miliarde de dolari, spre Europa de Est, 26,6 miliarde de dolari, spre Africa 8,7 miliarde de dolari, spre Asia şi Pacificul de Vest 133 miliarde de dolari. Peste 50 miliarde de dolari au fost rezervate Chinei în 2003. În 2002, dintr-un total de 534 miliarde de dolari I.S.D., 349 miliarde de dolari au luat drumul ţărilor dezvoltate şi numai 6 miliarde de dolari în Africa. Repartiţia pe state situează China pe primul loc, Franţa pe locul doi, în timp ce S.U.A. ocupă locul patru. În 2001, S.U.A. se plasau pe primul loc cu 17% din totalul I.S.D., urmate de Marea Britanie, Franţa, Benelux, China.

6. Mondializarea  O altă vulnerabilitate majoră a lumii contemporane rezidă în raportul dintre tendinţele dezvoltării accelerate ştiinţifice şi economice (tendinţe de mondializare) şi sistemele sociale, politice şi instituţionale cu prefacere mai lentă. La fel, se conturează o tensiune majoră la nivelurile culturilor şi mentalităţilor, ideologiilor şi credinţelor religioase, confruntate cu mondializarea. Capacitatea de a gestiona (stăpâni) schimbarea la nivelurile local, naţional, regional, mondial în economie, societate, politică, în plan spiritual, se conturează drept principalul factor  de  succes / insucces ai acţiunii umane. Promovarea relaţiilor contractuale, a modelelor manageriale în planificarea şi efectuarea celor mai importante acţiuni sociale se dovedesc, treptat, superioare folosirii excesive a puterii şi comenzii strict ierarhizate. Occidentul va trebui să înveţe să construiască împreună cu ceilalţi. Faza terminală a unei evoluţii cu rădăcini vechi zdruncină o organizare a raporturilor mondiale care păruse imuabilă, aceea în care stăpânitorii se comportau ca şi cum erau singuri pe pământ. Unificarea planetei, care se înfăptuieşte astăzi sub egida Occidentului şi pe care o numim mondializare, necesită, în mod paradoxal, ca acesta să inventeze noi limbaje şi noi raporturi cu ceilalţi. Mai mult, trebuie să înceteze a le inventa de unul singur şi să-i lase pe aceştia din urmă să participe şi ei la crearea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *