Pin It

În epoca noastra, îndeosebi dupa cel de-al doilea razboi mondial, două au fost principalele doctrine care au abordat problema democraţiei: doctrina politică din ţările cu vechi tradiţii democratice; doctrina politica privind democraţia în socialism.

1. Doctrina politica din ţările cu vechi tradiţii democratice. Referitor la conţinutul primei doctrine, a democraţiei din ţările occidentale, aceasta are ca ax principal:

- pluralismul politic şi pluripartidismul,

- separarea puterilor în stat,

- votul universal liber exprimat,

- independenţa mijloacelor de informare,

- dreptul la asociere şi

- libera exprimare a tuturor cetăţenilor etc.

Această doctrină a cunoscut şi cunoaşte o dezvoltare deosebită o dată cu extinderea ei aproape în toate ţările din lume, inclusiv în cele din est.

Legat de unele caracteristici ale democraţiei din anumite ţări a apărut o nouă teorie - teoria grupurilor de presiune - dezvoltată la început în SUA, iar apoi în Europa Occidentala.

În accepţiunea acestei teorii ,,grupurile de presiunesunt asocieri de indivizi care iau naştere pe baza unor interese de moment sau de perspectiva, fără să aibă o organizare clară, program sau statut care să afirme interesele respective. Aceste grupuri de presiune se pot constitui adhoc, în legătură cu un anumit eveniment, sau sunt constituite dinainte pe baza unor interese proprii, dar pot acţiona în anumite împrejurări pentru a determina un anumit curs al vieţii politice.

          Alte teorii din cadrul doctrinelor politice democratice occidentale sunt teoriile poliarhice, în care elementele de democraţie sunt combinate cu cele de conducere de către elite. Adepţii acestei teorii susţin că exercitarea conducerii politice trebuie să o facă elitele, prin respectarea principiilor democratice, dar care să se manifeste autoritar, îndeosebi în perioadele de criză sau de situaţii când teritoriul naţional este ameninţat din afară.

2. Doctrina politică privind democraţia în socialism.

Instaurarea socialismului într-un număr de ţări a fost însoţită şi de o doctrină politică privind democraţia - aşa-zisa democraţie socialistă de tip superior. Elementele componente ale acestei doctrine erau:

  • tăgăduirea valorilor reale ale democraţiei de până atunci;
  • instaurarea democraţiei pe calea dictaturii proletariatului, care putea fi exercitată în cadrul şi în afara legii;
  • existenţa unui singur partid deţinător al puterii politice în stat;
  • eliminarea principiului separaţiei puterii politice în stat;
  • lipsa oricărei independenţe a mass-mediei, subordonarea totală partidului unic conducător;
  • absenţa garanţiilor legale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor;
  • ruptura totală între declaraţii (vorbe) şi fapte;
  • existenţa pur formală a unui sistem instituţionalizat democratic, menit să marcheze exercitarea dictaturii;
  • în numele unor idealuri de dreptate şi echitate socială, în numele poporului, se săvârşeau tot felul de abuzuri, crime, statul fiind un stat al forţei, nu al dreptăţii.

În cadrul acestei doctrine au existat anumite nuanţe materializate în anumite teorii cum sunt: teoria socialismului democratic, socialismul cu faţă umană etc.

Prin esenţa sa, socialismul bazat pe un sistem politic în care monopolul puterii se afla în mâna unui singur partid, oricâte retuşuri s-ar face socialismului, el nu poate să devină democrat sau cu faţă umană, între socialism şi democratie existând o totală incompatibilitate.

3. Ce nu este democraţia

          Democraţia trebuie să se ferească de două excese: spiritul de inegalitate, care duce la aristrocaţie, sau la guvernarea unuia singur, şi spiritul de egalitate extremă care duce la despotismul unuia singur.

          Nu trebuie aşadar confundată democraţia, care este puterea poporului în ansamblul său, cu:

  • aristrocraţia – unde suveranitatea este limitată la un grup restrâns;
  • plutocraţia – care reprezintă guvernarea de către cei bogaţi;

aceste două tendinţe putând fi adunate în fenomenul oligarhiei care desemnează un grup de personae ce deţin putere

- autocraţia, despotismul – care este cea mai restrânsă formă de guvernare, puterea reducându-se la persoana suveranului.