Deseori instantele judecatoresti din tara si din strainatate sint puse in situatia de a gasi un echilibru intre diferitele dispozitii privind drepturile fundamentale ale omului. In domeniul informational problema cea mai stringenta este instituirea unui echilibru intre dreptul la viata privata si dreptul la libertatea de exprimare (inclusiv dreptul la informatie).
De retinut in context dispozitia art. 19 alin. (3) din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, conform careia exercitarea libertatii de opinie si libertatii de a primi sau de a comunica informatii poate fi supusa anumitor limitari, stabilite in mod expres prin lege si care constituie masurile necesare:
- respectarii drepturilor sau reputatiei altora;
- apararii securitatii nationale, ordinii publice, sanatatii sau moralitatii publice.
Dispozitii similare contin Declaratia Universala a Drepturilor Omului (art. 19 si 29),
Conventia Europeana pentru Drepturile Omului (art. 10) si Constitutia Republicii Moldova (art. 32 si 54).
Lezarea onoarei si demnitatii se poate produce prin difuzarea informatiilor defaimatoare, care nu corespund realitatii, pe cind incalcarea dreptului la viata privata poate sa se manifeste printr-o multitudine de actiuni si inactiuni, inclusiv raspindirea unor informatii care, desi corespund realitatii, tin de domeniul vietii private si nu puteau fi publicate sau divulgate decit cu consimtamintul subiectului pe care-l privesc. Incalcarea dreptului la viata privata, sub aspectul abordat in acest studiu, se poate manifesta prin colectarea, prelucrarea, stocarea neautorizata si divulgarea fara temei legal a informatiilor despre viata personala, familiala, intima, despre starea sanatatii si alte aspecte ale vietii particulare a omului.
Dispozitia constitutionala este elocventa prin laconismul ei: "Statul respecta si ocroteste viata intima, familiala si privata" (art.28). Norma poate fi interpretata diferit: recunoasterea caracterului absolut al dreptului la viata privata si neadmiterea sub nici o forma a imixtiunilor in acest domeniu si constatarea faptului ca aceasta norma impune obligatii doar statului. Multe din reglementarile le-gislative in vigoare argumenteaza incalcarea dreptului la viata privata prin ratiuni de interes public, care sint prioritare. Cu un anumit grad de relativitate, distingem urmatoarele categorii sociale si juridice in domeniul vietii private: secretul personal, intimitatea personala (secretul individualitatii, secretul identitatii sociale, secretul datelor biografice, secretul datelor medicale); secretul familial (confidentialitatea raporturilor familiale, secretul adoptiei); secretul corespondentei (inclusiv existenta corespondentei, continutul acesteia si contactele).
Daca ne-am conduce doar dupa art. 4 din Legea presei, care statueaza ca: „Publicatiile periodice si agentiile de presa publica, potrivit aprecierilor proprii, orice fel de materiale si informatii, tinind cont de faptul ca exercitiul acestor libertati ce comporta datorii si responsabilitati este supus unor formalitati, conditii, restringeri si unor sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica [...] pentru a impiedica divulgarea unor informatii confidentiale...", raspunsul ar fi afirmativ si categoric.
Astfel, Legea presei constituie o bariera legala in exercitarea unor atributii caracteristice profesiei de jurnalist. Sa presupunem ca jurnalistul detine informatii veridice despre hobby-ul unei persoane, care consta in confectionarea la domiciliu a substantelor explozive. Insusi faptul de a avea un hobby nu este condamnabil, dar avind in vedere ca prin acesta se urmareste un scop criminal si se pune in pericol viata, sanatatea si bunurile altor persoane, potentialul pericol social devine prioritar dreptului la ocrotirea vietii private si indreptateste atentionarea opiniei publice. Cu parere de rau, in contextul art. 4 din Legea presei si art. 177 din noul Cod penal, situatia jurnalistului in cazul descris devine absurda. Legea Federatiei Ruse cu privire la mijloacele de informare in masa stipuleaza o exceptie pentru jurnalisti (dispozitia nu se extinde asupra celorlalti cetateni), care consta in dreptul jurnalistului de a dobindi, pastra si difuza informatii despre viata privata, daca aceasta serveste interesului public. Legea Republicii Moldova privind accesul la informatie, fiind reformatoare si argumentata doctrinar, prevede posibilitatea divulgarii informatiilor cu caracter personal in cazul in care interesul public prevaleaza (art. 8 alin. (8), dar face aceasta in contextul obiectului sau de reglementare si nu poate fi aplicata pentru rezolvarea situatiei particulare descrise mai sus.
Este admisibila publicarea, in cadrul reportajelor, articolelor si altor materiale jurnalistice, a informatiilor ce permit identificarea persoanei retinute, arestate, banuite sau invinuite de savirsirea unei infractiuni? Prin informatiile respective se aduce atingere dreptului la viata privata?
Pentru moment, raspunsul la intrebarea formulata nu poate fi argumentata juridic. In opinia noastra, persoana suspectata sau acuzata de savirsirea unei infractiuni nu poate impiedica difuzarea informatiilor ce permit identificarea sa, inclusiv imaginea vizuala, pe motivul protectiei dreptului la viata privata, or, interesul public pentru descoperirea crimelor indreptateste actiunea jurnalistului, facind posibila aparitia de noi martori, inclusiv persoane care sa ofere inculpatului un alibi, de victime necunoscute anchetei, dovezi etc. In astfel de cazuri insa legea impune sa se utilizeze cu maxima atentie termenii juridici, evitindu-se termenii gen "criminal", "infractor" pina la pronuntarea sentintei de instanta judecatoreasca. In plus, din considerente de etica profesionala, in cazul neadeveririi faptelor, se va comunica in cadrul aceleiasi rubrici, la care a fost plasata informatia anterioara, despre achitarea persoanei respective sau despre sistarea procesului in privinta acestuia.
Pe cine trebuie sa informeze jurnalistul despre efectuarea inregistrarii (audio, video, foto) si de la cine trebuie sa-si ceara voie? Jurnalistul, care colecteaza informatii despre viata privata a persoanei, urmeaza sa preintimpine si sa solicite acordul persoanei vizate sau al reprezentantilor sai legali. In cazul in care vrea sa obtina informatii de alt gen, jurnalistul de asemenea este obligat sa avertizeze cetateanul sau persoana publica asupra efectuarii inregistrarilor.
Este in drept jurnalistul sa efectueze inregistrari (video, foto) in locurile publice fara acordul persoanelor prinse in obiectiv?Aflarea persoanei in locurile publice, discursurile publice ale persoanei etc. nu pot fi atribuite la domeniul vietii private a acesteia. In consecinta, nu este necesara o permisiune expresa.
Este in drept jurnalistul sa efectueze filmari (video, foto) in case sau de case si alte proprietati apartinind persoanelor private si, in special, functionarilor publici fara consimtamintul acestora?
Legea nu face distinctie (decit cu unele exceptii, una dintre care o vom analiza aici) intre viata privata a cetatenilor simpli si cea a functionarilor publici, aparind-o in mod egal. Daca jurnalistul patrunde in mod ilegal in domiciliul sau resedinta persoanei, indiferent de statutul acesteia, el se face raspunzator de incalcarea art. 177 "Incalcarea inviolabilitatii vietii personale" si art. 179 "Violarea de domiciliu" din noul Cod penal. Totodata, daca patrunde in mod legal in domiciliul sau resedinta persoanei, dar efectueaza filmari fara acordul acesteia, jurnalistului i se imputa raspundere doar in temeiul art. 177.
Daca jurnalistul filmeaza proprietatea, inclusiv casa, santierul de constructie etc. fara sa patrunda ilegal in casa si da publicitatii informatiile respective cu identificarea persoanelor la care se refera, el este actionat in judecata in temeiul art. 177 din Codul penal. O derogare de la aceasta regula prevede Legea privind declararea si controlul veniturilor si al proprietatii demnitarilor de stat, judecatorilor, procurorilor, functionarilor publici si a unor persoane cu functie de conducere (nr.1264-XV din19.07.2002), care in art. 13 stabileste caracterul public al anumitor informatii. Art. 13 alin. (1) da lista functiilor publice, detinatorii carora sint obligati sa faca declaratii de venit, raspunzind exigentei absolut legale privind instituirea controlului societatii asupra surselor de venit ale functionarilor publici.
Raspunderea penala, conform Legii nr. 1264-XV, este aplicabila unor fapte de un pericol social redus, fapt ce intra in contradictie cu insusi conceptul de infractiune. In alte tari, insa, raspunderea penala, incriminind incalcarea inviolabilitatii vietii private, prevede citeva elemente calificative obligatorii pentru incadrarea faptei in contextul infractional: faptele ce incalca dreptul la viata privata trebuie sa fi fost savirsite din motive josnice; aceste fapte trebuie sa fi cauzat un prejudiciu drepturilor si intereselor legitime.
Este in drept jurnalistul sa filmeze persoanele cu functie de raspundere si functionarii publici in exercitarea atributiilor de serviciu fara acordul lor?Persoana cu functie de raspundere si functionarul public (aceste notiuni nu sint sinonime), ca si orice alta persoana, se pot opune efectuarii unor inregistrari (audio, video, foto) doar daca prin aceasta li se lezeaza dreptul la viata privata. Or, exercitarea obligatiilor de serviciu nu poate fi atribuita sub nici o forma la domeniul vietii lor private, prin urmare nu este necesar acordul lor pentru efectuarea filmarilor.
Totodata, in cazul in care, in cadrul unei discutii sau interviu, jurnalistul urmareste scopul de a obtine informatii de la persoana cu functie de raspundere sau functionar, el trebuie sa atentioneze persoana respectiva asupra efectuarii inregistrarilor (ceea ce nu inseamna ca jurnalistul trebuie sa solicite consimtamintul ei).
Este in drept persoana sa distruga materialul (caseta, filmul, fotografia etc.) pe care a fost inregistrata, fara acordul ei, informatia cu caracter personal? Poate persoana sa ceara distrugerea informatiei?