Oarecum similar firmelor nipone, companiile sud-coreene s-au dezvoltat rapid, au beneficiat de protecţia guvernului pentru a se impune pe pieţele externe; strategiile adoptata de diverse grupuri de afaceri au inclus diversificarea şi consolidarea în zone majore din economia mondială; preţurile relativ scăzute şi calitatea produselor/serviciilor au fost utilizate de aceste companii ca arme economice în competiţie globală.
În prezent şi în perspectivă, tendinţele majore din managementul sud-coreean pot fi rezumate astfel:[1]
- trecerea treptată de la tipul de recompense pe bază de vechime la unul mai echilibrat/modern în care se combină vechimea cu performanţele înregistrate, tipul de personalitate şi alte criterii;
- trecerea graduală de la un control efectuat de către familia fondatoare, adică de către un grup restrâns de persoane, la un control al managerilor de carieră; managerii de profesie primesc bonificaţii în acţiuni distribuite periodic şi încep să joace un rol semnificativ în deciziile strategice ale companiilor;
- înlocuirea centralizării puterii la vârful organigramei, adică pe verticala sistemului de management, cu descentralizarea/cooperarea pe orizontală;
- asigurarea unui echilibru între recompensele de natră psiho-socială şi cele de natură materială, acestea din urmă înregistrând o creştere ca pondere în total recompense.
[1] E. Burduş – Management comparat, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag. 233