Relații internaționale

• Uniunea Europeană traversează în prezent o perioadă dificilă, de contestaţii privind dimensiunea adâncirii şi a lărgirii.
• În mai 2004, a avut loc o extindere fără precedent, cu zece noi state membre. Extinderea s-a realizat nu doar în termeni geografici, ci şi politico-economici.
• Agenda Lisabona se află în plin proces de derulare, cu rezultate până acum nu extrem de satisfăcătoare.
• La rândul său, Tratatul Constituţional este în curs de ratificare, procesul întâmpinând însă obstacole serioase şi ridicând şi mari semne de întrebare.
• În acest context complex, UE se confruntă cu provocări extrem de serioase.
• Unele vizează politicile şi relaţiile externe, Uniunea fiind unul din jucătorii importanţi de pe scena economiei mondiale.
• Altele sunt de natură internă, legate fiind de aspecte privind democraţia, eficienţa şi reforma instituţiilor şi politicilor UE într-o formulă extinsă.

• Scopul acestui curs este de a oferi studenţilor
• cunoştinţele necesare, pe de o parte, pentru înţelegerea mecanismelor şi proceselor specifice UE şi, pe de altă parte,
• pentru delimitarea şi evaluarea aspectelor sensibile cu care se confruntă Uniunea în această perioadă de transformări profunde.

• Analiza se desfăşoară pe două niveluri:
• Palierul teoretic – fiind prezentate cele mai reprezentative teorii care explică dinamica proceselor economice asociate procesului de integrare europeană;
• Palierul politicilor comune / comunitare – fiind analizat modul în care UE şi guvernele naţionale influenţează procesele economice prin măsuri de politică economică.

• Scopul acestui curs, dincolo de inevitabila transmitere a informaţiilor relevante, este să îmbunătăţească înţelegerea şi cunoaşterea aprofundată a mecanismelor specifice procesului de integrare europeană.
• Fiecare capitol include nu numai informaţii teoretice, dar şi studii de caz, care detaliază exemple practice sau probleme specifice.

• „PAC nu este atât o politică agricolă comună, cât un sistem agricol comun de susţinere a preţurilor”.

         (John McCormick, nderstanding the European Union)

Politica Agricolă Comună este un set de reguli şi mecanisme care reglementează producerea, procesarea şi comercializarea produselor agricole în Uniunea Europeană şi care acordă o atenţie crescândă dezvoltării rurale. Are la bază preţuri comune şi organizaţii comune de piaţă.

            Politica agricolă comună, politică de importanţă majoră pentru UE (adesea fiind considerată în fapt singura veritabilă politică comună), a avut în principal raţiuni de natură politică, interne dar şi externe. După cum arăta Helen Wallace (2004) „PAC poate fi percepută ca o strategie defensivă, condusă politic, de modernizare a agriculturii vest-europene, pe fondul ameninţărilor interne venite dinspre societatea industrială dar şi a ameninţărilor externe generate de competiţia comercială americană”.

F.E.D.R.

Articolul 160 din Tratat prevede ca Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) este destinat sa redreseze principalele dezechilibre regionale din Comunitate. Astfel, FEDER contribuie la reducerea diferentei intre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni si la recuperarea decalajului de catre regiunile cele mai putin favorizate, inclusiv zonele rurale si urbane, zonele industriale in declin, precum si regiunile afectate de un handicap geografic sau natural, precum regiunile insulare si zonele muntoase, zonele cu densitate mica a populatiei si regiunile de frontiera.

• "Regulamentrul (CE) Nr. 1080/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regionala si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1783/1999" stabileste principalele tipuri de investitii ce vor fi finantate prin FEDR, dupa cum urmeaza:
  FEDER contribuie la finantarea:
• Investitiilor productive care contribuie la crearea si salvgardarea locurilor de munca durabile, in special prin intermediul unor ajutoare directe pentru investitiile efectuate indeosebi in IMM-uri;
• Investitiilor in infrastructuri;
• Dezvoltarii potentialului endogen prin masuri de sustinere a dezvoltarii regionale si locale. Aceste masuri cuprind asistenta si serviciile pentru intreprinderi, in special pentru IMM-uri, crearea si dezvoltarea instrumentelor de finantare precum capitalul de risc, fondurile de imprumut si de garantie, fondurile de dezvoltare locala, subventiile la dobanda, conectarea la retea, cooperarea si schimbul de experienta intre regiuni, orase si factorii sociali, economici si de mediu relevanti;
• Asistentei tehnice.

Principiile

• Importanţa acestei politici poate fi probată şi de elemente cantitative precum faptul că 80% dintre textele publicate în Jurnalul Oficial al CE aparţin domeniului agricol şi, nu mai puţin semnificativ, de faptul că şi în prezent, circa 40% din bugetul comunitar este orientat către acest domeniu.

Bugetul Uniunii Europene
2007

Principiile

Orientările trasate prin Tratatul CEE

La momentul negocierii Tratatului de la Roma (TCE), agricultura ocupa un loc important pe agenda statelor membre, deoarece reprezenta 12% din PSB al celor şase state fondatoare şi ocupa circa 20% din forţa de muncă. Cele mai multe ferme agricole erau mici şi deci vulnerabile, majoritatea guvernelor naţionale oferind susţinere agriculturii.

Ca atare, conform Tratatului de la Roma, PAC se baza pe următoarele principii:

• cel al promovării pieţei unice în domeniul agricol;
• un sistem protecţionist menit să aducă avantaje producătorilor agricoli comunitari în faţa produselor importate;
• o susţinere financiară comună, de către toate statele membre a costurilor implicate.

Conform Art. 33 TCE, PAC viza următoarele obiective :

1. creşterea productivităţii în agricultură, prin asigurarea unei dezvoltări raţionale a producţiei, precum şi o exploatare optimă a factorilor de producţie, în special a mâinii de lucru;
2. asigurarea unui nivel de viaţă echitabil pentru populaţie;
3. stabilizarea pieţelor;
4. garantarea securităţii aprovizionării;
5. asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori.

Modalităţi de realizare a PAC

Mijloacele de realizare a politicii agricole comune (PAC) sunt prevăzute în articolele următoare ale Tratatului CE:

1. a) organizarea comună a pieţei (art. 34). Pentru atingerea obiectivelor prevăzute în cadrul art.39, piaţa agricolă urma a fi organizată, având în vedere următoarele elemente:

? reguli comune în domeniul concurenţei;

? coordonare obligatorie privind organizarea diferitelor pieţe naţionale;

? organizarea pieţelor europene. În final, această a treia formă se va impune, sub termenul generic de Organizarea Comună a Pieţelor (OCP), pentru cereale, zahăr etc.

1. b) măsuri orizontale, respectiv acţiuni, acte normative, instrumente financiare aplicabile întregului sector agricol, indiferent de natura produselor agricole, respectiv:

• măsuri prin care se finanţează sectorul agricol,
• proceduri privind administrarea şi controlul terenurilor,
• mecanisme comerciale şi acorduri comerciale (în special legate de relaţiile din cadrul OMC),
• măsuri privind protecţia consumatorilor etc.

1. Perioada de formare (Stressa)

Comisia a avut obligaţia de a organiza, odată cu intrarea în vigoare a tratatului, o conferinţă a statelor membre pe probleme agricole, înainte de a prezenta propuneri privind elaborarea şi realizarea unei PAC. Această conferinţă, care a avut loc la Stressa, în iulie 1958, a ajuns la un consens privind necesitatea protejării pieţei interne în faţa concurenţei din exterior, a existenţei unei corelaţii între politica preţurilor şi structura producţiei, precum şi asupra necesităţii asigurării unor venituri rezonabile pentru agricultori şi a protejării exploataţiilor agricole.

2. Perioada maratoanelor şi crizelor

• Odată cu fixarea unui preţ indicativ pentru cereale, de la care urmau a fi stabilite preţurile de intervenţie, prelevările la import şi restituirile la export, s-au pus bazele PAC.
• Mecanismul preţurilor devenea astfel piesa de bază în susţinerea veniturilor agricole, fiind astfel trasate şi trei dintre caracteristicile importante ale PAC:
• ? Unicitatea pieţei, pornind de la existenţa unui sistem de preţuri unice, care urmau a fi fixate.
• ? Preferinţa comunitară, manifestată faţă de concurenţa externă.
• Politici ale UE
• ? Solidaritatea financiară, prin suportarea cheltuielilor implicate de PAC prin intermediul FEOGA.

3. Planul Mansholt

La finele anilor ’60, comisarul responsabil cu politica agricolă, olandezul Sicco Mansholt, a tras un semnal de alarmă, dând publicităţii un memorandum celebru prin care prezenta problemele ridicate de PAC în cadrul Europei celor 6 (momentul este plasat înaintea primei lărgiri).

Probleme comerciale, legate de apariţia excedentelor, rezultat al unei dezvoltări mult mai rapide a producţiei decât a consumului. Cantitatea de grâu afectată de intervenţii ajunsese la 1,1 mil. tone în 1967-’68, iar rata auto-satisfacerii trecuse de la 93% în 1958 la 103,9% începând cu 1965). Stocul de unt, care se ridica la 67,9 mii tone în 1965, urma să atingă nivelul estimat de 325 mii tone în 1969. Pe de altă parte, în acel moment se menţineau încă deficite în privinţa cerealelor, cărnii de vită sau uleiurilor vegetale (unde rata auto-satisfacerii, în 1965, era de 37,7%).

Probleme financiare, legate de creşterea cheltuielilor FEOGA, secţiunea Garanţie.

Probleme sociale, legate de faptul că în ciuda nivelului ridicat al preţurilor agricole comunitare, nu se asigurau venituri rezonabile pentru agricultori.

Memorandul Mansholt propunea, pe termen scurt, o mai bună ierarhizare a preţurilor, pe termen mediu, măsuri de eliminare a excedentelor (în special pentru unt - preţuri de vânzare reduse etc.) iar pe termen lung, o reformă a structurilor agricole.

4. Creşterea provocărilor

În ciuda mecanismelor de organizare a pieţelor realizate, a preţurilor comune practicate, a deciziilor comune privind finanţarea agriculturii, PAC părea a ridica în continuare noi probleme, în sprijinul acestei afirmaţii stând cel puţin trei argumente:

1. a) Atitudinea Marii Britanii şi presiunile SUA

Marea Britanie, în mod tradiţional ostilă includerii agriculturii în spaţiul european al liberului schimb, a trebuit să accepte PAC ca preţ al intrării sale în CEE (începând cu 1 ianuarie 1973). Acceptul a fost doar temporar, intenţia reală fiind de a obţine punerea în discuţie a PAC sau, cel puţin, modificarea acesteia într-un mod favorabil Marii Britanii. Astfel, începând cu anul 1974, guvernul laburist va solicita renegocierea PAC şi va obţine chiar concesii importante (subvenţii pentru consumatorii de unt, un aranjament privind importul de unt din Noua Zeelandă, un protocolul privind zahărul în cadrul Convenţiei de la Lome etc.). În continuare, presiunile britanice vor avea în vedere nivelul preţurilor şi limitarea costurilor financiare ale PAC.

În exteriorul spaţiului comunitar, SUA exercitau o presiune crescândă în vederea modificării PAC, considerată a fi mult prea protecţionistă şi de natură să falsifice schimburile comerciale internaţionale datorită subvenţionării agresive a exporturilor.

1. b) Acumularea excedentelor şi creşterea costurilor PAC

Intrarea Marii Britanii în CEE, mare importator de produse agricole, a părut să rezolve, cel puţin pe moment, problema produselor lactate. Soluţia era însă provizorie, problema excedentelor fiind reluată ulterior la finele anilor ’70. În tabelul următor este urmărită evoluţia ratei de auto-satisfacere, între 1973, anul primei lărgiri, şi 1983, anul în care principiul pragului garantat a fost acceptat pentru numeroase produse.

5. Reforma PAC

În iunie 2003 Consiliul de Miniştri a ajuns la un acord în domeniul reformării PAC, concretizat în adoptarea unui nou cadru legal în septembrie 2003. Obiectivul general al acestei reforme este asigurarea unui mai bun echilibru în susţinerea şi întărirea mediului rural prin transferarea unor fonduri din pilonul 1 al PAC, Agricultura în pilonul 2, Dezvoltare rurală, prin introducerea unui sistem de modulare pe ansamblul UE şi prin extinderea sferei de acţiune a instrumentelor actuale de dezvoltare rurală. Această reformă va schimba complet modul în care Uniunea Europeană sprijină sectorul agricol. Politica Agricolă Comună va fi direcţionată spre interesele consumatorilor şi a contribuabililor, astfel încât fermierii să aibă libertatea de a produce ceea ce se cere pe piaţă.

După cum se poate observa din cele prezentate anterior (vezi şi Anexa 8.1), în cei 45 de ani de la trasarea arhitecturii Politicii Agricole Comune cea mai importantă transformare poate fi considerată trecerea de la susţinerea agriculturii prin preţuri (ca prim pilon al PAC) la dezvoltarea rurală (pilonul al doilea). În ultimii ani, prin intermediul obiectivelor dezvoltării durabile, Uniunea Europeană a realizat tranziţia de la sprijinirea producţiei la susţinerea directă a veniturilor producătorilor. Un câştig important al procesului de reformă este acela că fermierii acceptă, prin intermediul măsurilor de dezvoltare rurală, să-şi adapteze afacerile, metodele de management al terenurilor şi practicile agricole la nevoile reale ale societăţii. Politica de dezvoltare rurală este din ce în ce mai focalizată pe indivizi şi grupuri, altele decât cele reprezentate de fermieri, active în aceste zone, în scopul promovării unei dezvoltări integrate şi durabile a zonelor rurale.

Organizarea comună a pieţei (OCP). Secţiunea „Garantare” a FEOGA

Organizarea comună a pieţei se bazează pe două mari principii:

1) libera circulaţie a produselor pe piaţa unică, însoţită de preferinţa comunitară. Ea se traduce prin:

1. a) eliminarea restricţiilor cantitative în calea schimburilor agricole, a taxelor vamale şi a măsurilor cu efect echivalent în schimburile dintre ţările membre presupune, într-un cadru foarte reglementat, caracterizat prin existenţa unui regim uniform al preţurilor şi a unor garanţii uniforme pentru producătorii comunitari;
2. b) realizarea unei protecţii periferice comune, cu scopul protejării agricultorilor în faţa preţurilor mondiale de regulă mai mici şi a fluctuaţiei cursurilor de schimb. Această protecţie periferică trebuie să asigure preferinţa comunitară, astfel încât să favorizeze achiziţionarea produselor agricole comunitare.

2) responsabilitate financiară comună:

1. a) la nivelul gestionării pieţelor, cu alte cuvinte în privinţa cheltuielilor de intervenţie necesare în cazul organizării comune a pieţei (de exemplu, ajutoare pentru exportatori, cheltuieli de stocare etc.)
2. b) pentru finanţarea operaţiunilor de ameliorare a structurilor agricole.

Organizarea comună a pieţelor a înlocuit treptat, după introducerea PAC (în sectoarele unde era necesar) organizarea naţională a pieţelor. În prezent ea acoperă circa 90% din producţia agricolă comunitară (cereale, porcine, fructe şi legume, banane, vin, produse lactate, carne vită, orez, materii grase, zahăr, floricultură, fructe şi legume transformate, tutun, carne oi şi capră ş.a).

TERMINOLOGIE PRIVIND PREŢURILE AGRICOLE COMUNITARE

• Preţul dorit de UE:
• ? Preţ indicativ în cazul cerealelor, zahărului, laptelui, uleiului de măsline, rapiţei, floarea soarelui, orezului
• ? Preţ orientativ pentru carne de vită şi vin
• ? Preţ obiectiv pentru tutun, soia, in, mazăre, bob.

• Preţul minim de import:
• ? Preţ prag pentru cereale, zahăr, lapte, ulei de măsline, rapiţă, floarea soarelui, orez
• ? Preţ de ecluză pentru produse avicole, carne porc (preţ fixat pornind de la preţurile de referinţă ale ţărilor cu cele mai ridicate randamente)
• ? Preţ de referinţă pentru vin, fructe, legume (preţ calculat pornind de la preţul intern mediu, majorat cu o sumă forfetară)

• Preţul garantat:
• ? Preţ de intervenţie pentru cereale, zahăr, lapte, ulei de măsline, rapiţă, floarea soarelui, orez, tutun, carne de vită
• ? Preţ minim pentru soia
• ? Preţ de cumpărare pentru legume şi fructe (între 40 şi 70% din preţul de bază) şi carne de porc

Organizarea comună de piaţă permite fixarea preţurilor agricole unice pentru toate pieţele europene, acordarea de ajutoare producătorilor, instaurarea de mecanisme de control a producţiei şi organizarea schimburilor comerciale cu alte ţări. Alte atribuţii vizează relaţiile între statele membre şi Comisia europeană.

Mecanismele se prezintă astfel :

? preţurile.

La începutul fiecărui an Consiliul fixează trei categorii de preţuri ale produselor agricole:

• ? preţul indicativ (considerat ca preţul la care ar putea avea loc tranzacţiile pe piaţa comunitară),
• ? preţul iniţial (preţul minim la care pot fi vândute produsele de import; este mai mare decât preţul de intervenţie şi încurajează cumpărarea produselor comunitare, respectând astfel principiul preferinţei comunitare),
• ? preţul de intervenţie (fiind preţul garantat la care autoritatea poate cumpăra şi stoca cantităţile produse).

? acordarea de ajutoare financiare.

Ajutoarele financiare pot fi acordate pentru încurajarea producţiei (Regulamentele nr. 1259/1999 şi nr. 1251/99 ale Consiliului), creşterea şeptelului, pentru compensarea pierderilor suportate de agricultori în raport cu preţurile internaţionale, pentru marketingul producţiei, creşterea competitivităţii sau pentru încurajarea abandonării unui anumit tip de producţie / pentru conversia terenului sau a unor exploataţii agricole.

? controlul producţiei.

Sistemul cotelor şi garantarea unor cantităţi la nivel naţional permit controlul producţiei agricole şi limitarea surplusului, ca şi stocarea acestuia. Prin sistemul de cote, fermierilor le este permisă producerea unei cantităţi maxime, depăşirea acestei cote fiind penalizată. Garantarea unor cantităţi la nivel naţional presupune că depăşirile vor fi penalizate prin diminuarea preţului de intervenţie pentru anul următor.

    Controlul poate fi făcut şi prin necultivarea terenului sau diversificarea producţiei prin producerea unor materii prime necesare biomasei, primindu-se în schimb compensaţii financiare. Fermierilor le pot fi acordate compensaţii directe bazate pe numărul de animale sau suprafaţa cultivată.

? comerţul cu statele nemembre ale UE.

În acest sens este încurajat exportul produselor procesate. Pentru a importa produse este necesar obţinerea unei licenţe de import şi plata unei taxe de import.

Pentru a atinge obiectivele politicii agricole comune definite de tratat si pentru a finanta diversele masuri care intra sub incidenta sa, inclusiv dezvoltarea rurala, s-au instituit urmatoarele fonduri:

(a) Fondul European de Garantare Agricola, denumit in continuare FEGA;

(b) Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala, denumit in continuare FEADR.

12.1. Finanţarea susţinerii pieţelor. Secţiunea Garantare a FEOGA

Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) a fost creat în 1962, prin Regulamentul nr. 25/1962 (JOCE. 20 aprilie 1962). El reprezintă instrumentul financiar al PAC, iar crearea a fost prevăzută prin Articolul 40 al TCEE care preciza obligaţia instituirii „unuia sau mai multor fonduri de orientare şi garantare agricolă”. În acea perioadă s-a discutat mult dacă n-ar trebui create două fonduri: unul pentru orientare, respectiv pentru ameliorarea structurilor agricole, iar unul pentru susţinerea preţurilor şi veniturilor. În final s-a ales soluţia unui singur fond, girat de către Comisie.

FEGA finanteaza in contextul gestionarii comune intre statele membre si Comunitate urmatoarele cheltuieli care vor fi efectuate conform legislatiei comunitare:

• Restituiri la export pentru produsele agricole catre tarile terte;
• Masurile de interventie pentru reglarea pietelor agricole;
• Platile directe catre fermieri in conformitate cu politica agricola comuna;
• Contributia financiara a Comunitatii la masurile de informare si promovare a produselor agricole pe piata interna a Comunitatii si in tarile terte.

FEGA finanteaza urmatoarele cheltuieli in mod centralizat si in conformitate cu legislatia comunitara:

• Contributia financiara a Comunitatii la masuri veterinare specifice, masuri de inspectie veterinara, masuri de inspectie pentru alimente si hrana animalelor, eradicarea bolilor la animale, programe de control (masuri veterinare) si masuri fitosanitare;
• Promovarea produselor agricole fie direct de catre Comisie, fie prin intermediul organizatiilor internationale;
• Masuri luate in conformitate cu legislatia comunitara pentru a asigura conservarea, caracterizarea, colectarea si utilizarea resurselor genetice in agricultura;
• Infiintarea si sustinerea sistemelor informatice de contabilitate pentru agricultura;
• Sistemele de supraveghere agricola, inclusiv anchetele privind structura exploatatiilor agricole;
• Cheltuielile referitoare la piata produselor pescaresti.

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

• Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) este un instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru a sprijini ţările membre în implementarea Politicii Agricole Comune.
• Nu doar România va beneficia de acest Fond ci şi alte state membre.
• FEADR reprezintă o oportunitate de finanţare pentru spaţiul rural românesc, în valoare de aproximativ 7,5 miliarde de euro, începând cu 2007 şi până în

Similar cu Programul SAPARD, şi FEADR se va baza pe principiul cofinanţării proiectelor de investiţii private.

Fondurile europene vor putea fi accesate în baza a două documente-cheie:

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 şi Planul Naţional Strategic pentru Dezvoltare Rurală.

12.2. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Principiile majore de alocare a fondurilor pentru agricultura sunt urmatoarele, conform Regulamanetului Comisiei Europene nr. 1698/2005:

1. Complementaritate, coerenta si conformitate

FEADR intervine in completarea actiunilor nationale, regionale si locale care contribuie la realizarea prioritatilor Comunitatii. Comisia si statele membre asigura coerenta ajutorului FEADR si al statelor membre cu actiunile, politicile si prioritatile Comunitatii. in special, ajutorul acordat in cadrul FEADR trebuie sa fie compatibil cu obiectivele de coeziune economica si sociala si cu cele ale Instrumentului de sprijin comunitar in domeniul pescuitului.

2. Coerenta este asigurata de orientarile strategice ale Comunitatii, de planurile strategice nationale, de programele de dezvoltare rurala si de raportul Comisiei.

In conformitate cu competentele respective ale acestora, Comisia si statele membre asigura coordonarea dintre ajutorul din diverse fonduri, din Instrumentul de sprijin comunitar in domeniul pescuitului si interventiile Bancii Europene de Investitii (denumita in continuare "BEI") si ale altor instrumente financiare comunitare.

De asemenea, se asigura coerenta cu masurile finantate de Fondul european agricol de garantare. Nici un ajutor nu poate fi acordat in temeiul prezentului regulament regimurilor care pot beneficia de masuri de sprijin instituite in cadrul organizarii comune a pietelor.

• Statele membre asigura conformitatea operatiunilor finantate de FEADR cu dispozitiile tratatului si ale actelor adoptate in temeiul acestuia.

3. Parteneriat

Ajutorul FEADR este pus in aplicare in cadrul unei stranse colaborari (denumita in continuare "parteneriat") dintre Comisie si statul membru in cauza, precum si cu autoritatile si organismele desemnate de acest stat membru in sensul normelor nationale si al practicilor in vigoare, inclusiv:

• Autoritatile regionale si locale competente si alte autoritati publice competente;
• Partenerii economici si sociali;
• Orice alt organism adecvat care reprezinta societatea civila, organizatii neguvernamentale, inclusiv de protectie a mediului, precum si organisme responsabile cu promovarea egalitatii intre barbati si femei.
• Statul membru desemneaza partenerii cei mai reprezentativi la nivel national, regional si local si din domeniul economic, social, ecologic sau din alte domenii (denumiti in continuare "parteneri").
• Acesta creeaza conditiile necesare pentru o participare larga si eficienta a tuturor organismelor adecvate, in conformitate cu normele si practicile nationale si luand in considerare necesitatea de a promova egalitatea intre barbati si femei, precum si dezvoltarea durabila prin integrarea cerintelor de protectie si de ameliorare a mediului.

Parteneriatul se desfasoara cu deplina respectare a competentelor institutionale, juridice si financiare respective ale fiecarei categorii de parteneri si are ca obiect elaborarea si monitorizarea planului strategic national, precum si intocmirea, punerea in aplicare, monitorizarea si evaluarea programelor de dezvoltare rurala. Statele membre asociaza fiecare dintre partenerii in cauza diverselor faze ale programarii, tinand seama in mod adecvat de termenul stabilit pentru fiecare etapa.

4. Subsidiaritate

Statele membre sunt responsabile cu punerea in aplicare a programelor de dezvoltare rurala la nivelul teritorial adecvat, conform sistemului institutional specific fiecarui stat membru, in conformitate cu prezentul regulament.

5. Egalitate intre barbati si femei si nediscriminare

Statele membre si Comisia asigura, in diversele faze ale punerii in aplicare a programelor, promovarea egalitatii intre barbati si femei si prevenirea oricarei forme de discriminare pe baza de sex, rasa, origine etnica, religie sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala.
Sunt incluse fazele de conceptie, de punere in aplicare, de monitorizare si de evaluare.

• Atingerea obiectivelor mentionate mai sus va fi realizata prin implementarea diferitelor axe, prin "axa" intelegand un grup coerent de masuri cu obiective specifice care rezulta direct din punerea in aplicare a acestora.

Priorităţile programului, concretizate în 4 domenii (axe) sunt:

• Axa I “Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic”- 45% din totalul fondurilor UE, reprezentând suma de 3.246.064.583 euro;
• Axa II “Îmbunătăţirea mediului şi a zonelor rurale” 25% din fondurile UE, în sumă de 1.805.375.185 euro;
• Axa III “Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale” – 30% din fondurile europene, totalizând suma de 2.046.598.320 euro;
• Axa IV „LEADER” va primi 2,5% din sumele alocate celorlalte domenii, adică 462.653 euro.

Ce se poate finanţa din FEADR?

Fondurile nerambursabile europene vor fi acordate pentru următoarele tipuri de investiţii private:

• Modernizarea exploataţiilor agricole (Axa I);
• Creşterea valorii economice a pădurilor (Axa I);
• Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi silvice (Axa I);
• Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii (Axa I);
• Diversificarea activităţilor nonagricole (Axa III);
• Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor cu scopul de a promova spiritul întreprinzător (Axa III);
• Încurajarea activităţilor turistice (Axa III);
• Servicii de bază pentru economia şi populaţia rurală (Axa III).

Prin FEADR se pot acorda fonduri nerambursabile între 50 si 70% din valoarea totala eligibilă a proiectului, fondurile acordate reprezetând cofinanţarea publică, la care trebuie să se adauge cofinanţarea privată, acea contribuţie financiară a celui care solicită fondurile europene.

• Cofinantarea publică reprezintă sprijinul financiar acordat beneficiarilor Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de către Uniunea Europeană şi Guvernul României.
• Deci, o altă condiţie generală de eligibilitate pe care trebuie să o îndeplinească un potenţial beneficiar dornic să realizeze un proiect prin FEADR, este aceea de a contribui financiar şi de a dovedi această contribuţie.
• De asemenea, amplasarea unei investiţii poate oferi un grad de cofinanţare diferit.
• Astfel, pentru investitiile amplasate în zona montană sau alte zone cu handicap natural, cofinanţarea publică (fonduri acordate prin FEADR) poate fi de 65%, iar în arii protejate „Natura 2000”, cofinanţarea publică poate ajunge la 70%.